Compania israeliană Euro Habitat a semnat cu Piraeus Bank un acord care asigură eliberarea finanţării necesare pentru reluarea lucrărilor la proiectul rezidenţial Planorama, localizat în cartierul Colentina, a cărui finalizare este într-o întârziere de aproape trei ani. O condiţie impusă de bancă celor de la Euro Habitat, pentru eliberarea finanţări, a fost să convingă clienţii care au achiziţionat apartamente în cadrul complexului să renunţe la acţiunile în instanţă
Compania israeliană Euro Habitat a semnat cu Piraeus Bank un acord care asigură eliberarea finanţării necesare pentru reluarea lucrărilor la proiectul rezidenţial Planorama, localizat în cartierul Colentina, a cărui finalizare este într-o întârziere de aproape trei ani.
O condiţie impusă de bancă celor de la Euro Habitat, pentru eliberarea finanţări, a fost să convingă clienţii care au achiziţionat apartamente în cadrul complexului să renunţe la acţiunile în instanţă şi la plata daunelor cauzate de întârziere, precum şi să convină asupra noilor termene de predare.
„Conform planului de desfăşurare a proiectului, suma va fi pusă la dispoziţia dezvoltatorului în termen de câteva luni, în această perioadă investitorul urmând să cofinanţeze proiectul din surse proprii“, se arată într-un anunţ al dezvoltatorului.
La sfârşitul anului trecut reprezentanţii dezvoltatorului au mai anunţat că odată ce au asigurarea împrumutului de la bancă vor mai fi investiţi încă 2,5 mil. euro în proiect.
Licitaţie pentru constructor
Compania a promis în noiembrie anul trecut că în maxim 60 de zile din momentul în care banca semnează noul contract de credit cu Euro Habitat, va începe o nouă procedură de licitaţie pentru desemnarea antreprenorului general. Această acţiune vine după ce pe şantierul Planorama s-au perindat pe rând doi constructori, Yapitek şi Danya Cebus.
Proiectul este format din patru clădiri, primele două fiind deja în stadii avansate de finalizare. Primul turn, denumit T3, a fost deja conectat la electricitate şi s-au semnat contracte cu o serie de subcontractori pentru terminarea lucrărilor şi predarea apartamentelor.
„În aceste săptămâni se desfăşoară licitaţia pentru a alege contractorul pentru finalizarea celui de-al doilea turn, T4“, se mai precizează în comunicat. Lucrările la acest turn urmează a fi definitivate în luna decembrie a acestui an.
Predarea apartamentelor din T3 este prevăzută pentru sfârşitul lunii mai a acestui an şi se va finaliza la sfârşitul lunii iulie.
Cumpărătorii apartamentelor au ieşit în stradă în repetate rânduri pentru a cere dezvoltatorului returnarea banilor. Proiectul a fost anunţat încă din anul 2005 şi prevede construcţia a 1.100 de locuinţe în patru blocuri, în urma unei investiţii de 70 milioane de euro, însă niciun apartament nu a fost livrat către cumpărători, lucrările de construcţie fiind întrerupte de mai multe ori din diverse cauze. Construcţia trebuia să fie finalizată încă din 2007.