O instanţă a Curţii de Apel Craiova a pronunţat, marţi, o hotărâre prin care RAAN a intrat în procedura de faliment, scrie Agerpres.
Potrivit unor surse RAAN, magistraţii au respins apelul formulat de administratorul judiciar Euro Insol şi administratorul special care au atacat decizia din 28 ianuarie 2016 a Tribunalului Mehedinţi prin care se dispunea intrarea acesteia în faliment, cerere înaintată de comitetul creditorilor.
La începutul lunii februarie 2016, autorităţile au obţinut suspendarea temporară a lichidării RAAN, în condiţiile în care Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin şi Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică au intervenit în instanţă solicitând furnizarea către cele peste 30.000 de familii a agentului termic de către sucursala acesteia, Romag Termo, şi achitând cu suma de peste 20 de milioane de lei a serviciilor de termoficare.
RAAN a intrat în procedură de insolvenţă în septembrie 2013 din cauza debitelor care însumează peste 680 de milioane de lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei. Pe lista creditorilor RAAN figurau, la momentul declanşării procedurii de insolvenţă, peste 300 de entităţi comerciale, instituţii publice, administraţii publice locale şi unităţi bancare.
Pe platforma sucursalei Romag Prod a RAAN se află depozitată o mare cantitate de apă grea a cărei valoare este de peste 1,2 miliarde euro iar aproape 500 de angajaţi aşteaptă clarificarea situaţiei lor.