Zona euro trebuie să rezolve mai multe probleme înainte să lanseze euro-obligaţiunior

Euro-obligaţiunile vor fi o sursă de stabilitate pentru zona euro pe termen mediu, dar numai dacă celelalte probleme conexe vor fi rezolvate, se arată în rezoluția votată astăzi de Parlamentul European. Pentru emiterea obligaţiunilor este necesară o coordonare fiscală mai puternică, care să ţintească atât o guvernare economică mai bună precum şi creşterea economică.

Documentul arată că, în acelaşi timp, alte instrumente financiare trebuie puse în practică rapid pentru a rezolva problemele pe termen scurt, cum ar fi pactul european de rambursare propus de Consiliul german al experţilor economici.
Plenul Parlamentului European a adresat ieri întrebări Comisiei Europene privind răspunsurile pe care instituția le-a primit până acum cu privire la Cartea verde privind introducerea "obligaţiunilor de stabilitate".
Pentru a rezolva dificultăţi imediate, rezoluţia cere Comisiei să elaboreze rapid propuneri "pentru a rezolva în mod decisiv această criză, cum ar fi pactul european de rambursare propus de Consiliul german al experţilor economici, finalizarea şi ratificarea tratatului mecanismului european de stabilitate, euro-bonduri precum şi gestionarea comună a emiterii titlurilor de stat".