Euro a picat pentru a cincea săptămână la rând în fața dolarului american, cea mai lungă serie de scăderi din ultimii aproape doi ani, pe fondul îngrijorărilor că actuala criză a datoriilor suverane din zona euro se va înrăutăți, în timp ce datele de pe piața muncii din SUA au arătat o îmbunătățire.

De asemenea, moneda celor 17 state din zona euro a picat până la un minim absolut în raport cu dolarul și s-a tranzacționat la cel mai mic nivel din ultimii mai bine de 11 ani în raport cu yenul japonez, în condițiile în care cererea de la ultimele licitații cu obligațiuni a sporit îngrijorările că țările europene se vor lupta să-și vândă datoriile. Lira sterlină a crescut totodată până la maximul ultimelor 15 luni în raport cu euro, înaintea ședinței Băncii Centrale Europene (BCE) din 12 ianuarie.

Ungaria, care nu este încă în zona euro, dar este în Uniunea Europeană, a suferit săptămâna trecuta retrrogradarea la categoria “junk” din partea celei de-a treia agenții de evaluare financiară – Fitch, iar forintul s-a prăbușit până la un minim record.

Ce duce piața în această direcție? Analiștii spun că declinul euro este determinat de o lipsă general pentru activele europene, precum și veștile proaste.

“Unul din factorii determinanți în piață în acest moment este o generală lipsă de cerere pentru active europene. Există suficiente surse de știri proaste pentru a ține piața adaptată; toate știrile rele încă nu au fost prinse în preț”, a declarat pentru Bloomberg un analist al UBS.

Euro a continuat să cadă vineri, până la 1,2717 dolari, înregistrând o scădere de 1,9% pe ultimele cinci zile, cea mai mare din 16 decembrie. De asemenea, euro nu a mai căzut cinci săptămâni la rând din februarie 2010. Moneda europeană a atins vineri nivelul de 1,2698 dolari, cel mai mic din 13 septembrie 2010. În raport cu yenul japonez, euro s-a depreciat cu 1,8%, până la 97,90 yeni, atingând chiar 97,88 yeni, cel mai mic nivel din decembrie 2000.

Conform datelor Bloomberg, săptămâna trecută a fost cea mai proastă pentru euro din ultimele patru luni. Astfel, euro a picat cu 1,3% în raport cu un coș de nouă monede ale celor dezvoltate țări potrivit unui indice al Bloomberg, ceea ce reprezintă cea mai mare cădere de la cea de 1,9% înregistrată în săptămâna încheiată pe 2 septembrie.

Pariuri împotriva euro

Traderii de pe piața futures și-au sporit pariurile pe declinul euro în raport cu dolarul american până la un nivel record. Diferența dintre pariurile pe scăderea euro în raport cu dolarul și cele care se așteaptă la o mișcare inversă – așa-numita net short (vânzare netă pe termen scurt) – a crescut până la 138,909 în prima săptămână din ianuarie, potrivit Comisiei pentru Tranzacționare pe piața Futures (CFTC).

Aceste pariuri au fost influențate într-o oarecare măsură și de ultimele licitații cu bonduri europene. Franța a vândut pe 5 ianuarie  obligațiuni pe 10 ani de 4,02 miliarde euro, pentru care randamentul mediu a fost de 3,39%, în urcare față de precedenta licitație din 1 decembrie (3,18%). Totodată, interesul pentru obligațiunile franceze, măsurat ca multiplu dintre cerere și ofertă s-a redus simțitor, de la 3,05 la 1,64. În plus, atât Franța, dar și alte țări din zona euro, se confruntă cu spectrul unor posibile reduceri de rating din partea agențiilor de evaluare.

Prin contrast, datele de pe piața muncii din SUA au arătat că săptămâna trecută au locurile noi de muncă au crescut cu 200.000, depășind estimările analiștilor (155.000), iar șomajul s-a redus surprinzător până la 8,5%, cel mai mic nivel din februarie 2009.

Pierzători, câștigători

Privind în linii mari, orice cădere a euro este legată de către investitori de agravarea problemelor regiunii, iar pe acest fond au de suferit țările puternic îndatorate și mai ales cele dependente de finanțare externă. În această luptă pentru găsirea de finanțatori pentru datoriile existente randamentele cresc încontinuu, iar eforturile guvernelor de a reduce ponderea datoriei publice și a deficitului bugetar sunt subminate de creșterea costului de finanțare.

Pe de altă parte, în goana după finanțare au intrat de ceva vreme și băncile, ale căror bilanțuri au fost afectate tocmai din împrumutarea unor state de la periferia euro, cum e cazul Greciei care le-a generat pierderi masive. Și dacă acestea nu erau de ajuns pentru băncile și așa cu bilanțurile destul de fragilizate, noile norme Basel III vine să toarne gaz pe foc și să ceară băncilor indicatori de solvabilitate și capitaluri de rang I (bani blocați pentru cele mai negre scenarii) tot mai mari.

Așadar, în fuga după lichidități pentru solvabilitate, piața interbancară aproape că a înghețat, ca la criza din 2008, cea care a dus ulterior la recesiunea prelungită. În aceste condiții, când banul nu circulă, pierderile vin în lanț, ca într-un cerc vicios: băncile nu se mai împrumută între ele și greu mai pot împrumuta guvernele, companiile nu mai găsesc finanțare bancară și astfel  blocheză plățile către furnizori, economia începe să se contracte, guvernul strânge taxe mai puține și devine imposibil să mai reducă deficitul bugetar, aflat și sub presiunea creșterii costurilor de finanțare, iar capacitatea statelor pentru a mai salva bănci strategice scade dramatic.

Vorbim iar de o criză acută de încredere în zona euro, inflamată și de speculatori. Aceștia sunt în general printre câștigătorii crizei europene, profitând din volatilitatea crescută generată de balansul între câteva știri pozitive și puhoiul de știri negative. Vedem cu Soros cântă prohodul zonei euro, dar asta pentru a cumpăra ieftin obligațiuni guvernamentale. După care e așteptat să iasă la rampă și să-și declare încrederea în rezistența zonei euro.

Dar orice depreciere a unei monede are într-o bună măsură efecte pozitive pentru exporturi, care devind astfel mai competitive. În această situație, cel mai bine stă de departe Germania, țara cu cele mai mari exporturi din Europa și cu cel mai mare excedent comercial. Cu alte cuvinte, chiar dacă pierde pe partea băncilor, prin degradarea portofoliilor acestora, Germania iese în câștig per ansamblu, compensând din plin din stimularea exporturilor în afara regiunii. Astfel, are și resurse sufieciente pentru a salva marile bănci din țară dacă situația lor se agravează.

Într-o situație oarecum similară cu a Germaniei, cu excdent comercial, dar de data aceasta fără bănci cu expunere prea mare de țările de la periferia zonei euro, se află Olanda. De aceea vedem și pozițiile diferite ale celor două țări. În vreme ce Olanda se opune multor măsuri salvare la nivelul regiunii, Germania dorește neaparat stabilizarea zonei euro, fiind cel mai mare împrumutător din Europa. Germania e avantajată de deprecierea euro, dar vrea în același timp să stabilizeze regiunea, cel mai mare partener comercial al său, până la urmă și cea care are să-i returneze foarte mulți bani.

Toți ochii vor fi ațintiți în lunile ce vin asupra nucleului franco-german, despre cum vor reuși să realizeze cu adevărat uniunea fiscală asupra căreia s-a convenit de principiu. Până atunci, țările au de susținut numeroase licitații pentru refinanțare și finanțare, iar băncilor vor concura și ele pentru resursele disponibile în piață. E o cursă contracronometru, pe viață și pe moarte.