Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,4232 lei/euro şi 3,3933 lei/dolar.
Cursul de schimb a scăzut aproape de 4,42 lei/euro la deschiderea şedinţei interbancare şi apoi a fluctuat nesemnificativ, într-o piaţă unde volumele de tranzacţionare au continuat să fie foarte reduse, potrivit dealerilor.
La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4200 – 4,4220 lei, cu 0,5 – 0,6 bani sub nivelurile de vineri, din jurul orei 16:30, de 4,4260 – 4,4270 lei/euro.
Ulterior, paritatea a fluctuat nesemnificativ, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse, iar la ora 10:00, euro era cotat la 4,4220 – 4,4240 lei. Astfel, leul este în creştere cu aproape 0,1% în raport cu euro.
Vineri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4210 lei pentru un euro şi 3,3870 lei pentru un dolar.