Piata monetara este segmentul pietei financiare cel mai strans legat de activitatea bancilor centrale. Or, nasterea unei noi monede implica neaparat si nasterea unei noi banci centrale. Spatiul euro avea nevoie in 1999, o data cu introducerea euro, si de un sistem de politici monetare unitare, sistem ce trebuie elaborat si aplicat tocmai de aceasta noua banca centrala.
In anii care au precedat introducerea monedei unice, o mare cantitate de energie a fost consumata pentru construirea unor parghii care sa asigure transmiterea eficienta in intregul spatiu euro a deciziilor de politica monetara. O atentie deosebita a fost acordata, in acelasi timp, asigurarii unui climat de continuitate intre cadrul financiar monetar existent la acea vreme si cel care lua nastere o data cu introducerea euro. S-a creat un sistem la care participa toate institutiile de credit din spatiul euro. Operatiunile de refinantare se desfasoara acum in doua trepte, in sensul ca banca centrala europeana incheie cu bancile centrale locale acorduri de rascumparare a sumelor ce sunt folosite, iar pentru obtinerea sumelor acestea trebuie sa prezinte o serie de garantii colaterale.
In ceea ce priveste piata monetara interbancara, se poate spune, prin prisma celor trei ani care au trecut de la introducerea euro, ca avem o serie de rezultate pozitive. Piata interbancara joaca un rol cheie in redistribuirea lichiditatilor pe intreg spatiul euro. Comparativ cu anii 1995-1997, cand tranzactiile internationale realizate de bancile localizate in zona euro totalizau aproximativ 650 miliarde USD, dupa 1999 asistam la o crestere spectaculoasa ce conduce la o valoare de peste 900 miliarde USD pentru tranzactiile internationale realizate de bancile localizate in zona euro.
In totalul tranzactiilor internationale efectuate de bancile din zona euro, cele realizate de acestea doar in cadrul zonei euro au inregistrat o pondere de 50% dupa 1999, comparativ cu 35% in perioada 1995-1997. Acest fapt semnifica o crestere de lichiditate in zona euro, fapt cu implicatii asupra intregii economii.
China si Iran au cumparat euro
Cresterea lichiditatii a fost insotita de o reducere cu 40% a diferentei (ecartului) dintre dobanda la depozite si cea la credite in 2000, comparativ cu 1996, pe piata interbancara (vezi graficul). In plus, daca in 1996 erau inregistrate cele mai mici ecarturi la dobanzi la euro in cazul bancilor americane si japoneze, in 2000 situatia s-a modificat complet, cele mai mici ecarturi aparand de aceasta data la bancile europene.
Practic, avem de-a face cu o ieftinire a creditului pe piata interbancara, cu repecusiuni in economia reala, acestea concretizandu-se intr-o ieftinire a creditului pentru clientii nebancari (societati comerciale, persoane fizice etc.). Cresterea lichiditatii in zona euro, careia i se datoreaza in mare parte scaderea dobanzilor, a condus la o concurenta si mai acerba intre banci. Introducerea monedei in forma fizica va adanci si mai mult aceasta concurenta, clientii nebancari putand acum sa compare produsele ce le sunt oferite, iar bancile vor putea sa beneficieze de scaderea costurilor tranzactiilor, fapt ce le va permite aruncarea pe piata a unor produse competitive. Bancile mici vor putea si ele sa isi reduca o serie de costuri si sa practice mai bine politici de nisa, deoarece acum ele au acces, prin intermediul bancilor mari din tara lor si cu care aveau relatii traditionale de cooperare, la o piata imensa, de unde pot procura resurse pentru a-si dezvolta portofoliul lor de produse si clienti.
In ceea ce priveste piata repo, aceasta a progresat mai putin in directia integrarii in ultimii trei ani, ea ramanand in special nationala. Exista cativa factori structurali ce au impiedicat o mai rapida integrare a pietelor nationale intr-una singura pentru intregul spatiu euro. Ei sunt legati in special de diferentele existente in domeniul legislativ, fiscal, precum si in cadrul regulilor dupa care functioneaza aceasta piata, reguli ce au avut o dezvoltare divergenta in cadrul diverselor piete nationale. Acestea includ practici si norme diferite pentru sistemul depozitarilor, pentru sistemul de clearing, pentru modul de tranzactionare a valorilor mobiliare etc.
Aruncand o privire asupra rezervelor constituite de bancile centrale europene, se poate observa ca inainte de introducerea euro a avut loc o crestere mai rapida a sumelor in dolari, comparativ cu cele in monedele statelor ce adoptau moneda unica. Totusi, incepand cu 2001 se constata un interes in crestere pentru marirea valorii rezervelor constituite in euro. In afara statelor din Europa Centrala si de Est, direct interesate, tinand cont de aderarea lor la UE, tari cum ar fi China sau Iranul au cumparat recent euro pentru a-si mari rezervele in euro. Se pare ca, dupa o atitudine de tipul „asteapta si vezi ce se intampla”, o serie de tari s-au hotarat sa isi mareasca rezerva de euro pe care o detin. In aceste conditii e de asteptat sa urmeze un proces lent de repozitionare in euro a unei parti din rezerva in dolari. Introducerea euro si sub forma fizica si adoptarea lui fara probleme in toate cele 12 state care s-au hotarat sa renunte la moneda nationala va ajuta acest proces.