Euro era cotat joi dimineaţă pe piaţa interbancară peste nivelul de 4,6 lei, după ce miercuri Banca Naţională a României a anunţat un curs de 4,5885 lei/euro.
Joi, la ora 10.30, băncile afişau cotaţii de 4,6047 – 4,6098 lei pentru moneda unică europeană.
Moneda naţională s-a depreciat miercuri, cu 0,42% în raport cu euro, iar Banca Naţională a României a anunţat un curs de 4,5885 lei/euro, cu 1,91 bani mai mult decât în şedinţa precedentă, când cursul afişat a fost de 4,5694 lei/euro.
De asemenea, leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, iar BNR a comunicat un curs de referinţă de 3,7285 lei, în creştere cu 0,43 bani (0,12%) comparativ cu valoarea de 3,7242 lei anunţată în şedinţa anterioară.
Sursa: Agerpres