Pomana electorală, ca orice instituţie serioasă, nu s-a inventat în România. Ea este un cost deductibil într-o economie de piaţă, dacă nu faci din campania de imagine un scop în sine şi nu uiţi că, Doamne fereşte, s-ar putea să câştigi alegerile, caz în care trebuie să pui mâna pe lopată ca să plăteşti datoriile. Reţeta după care economiştii din şcoala dlui Văcăroiu gestionau în anii ‘90 pomana electorală nu mai dă rezultat, de când sectorul economic
Pomana electorală, ca orice instituţie serioasă, nu s-a inventat în România. Ea este un cost deductibil într-o economie de piaţă, dacă nu faci din campania de imagine un scop în sine şi nu uiţi că, Doamne fereşte, s-ar putea să câştigi alegerile, caz în care trebuie să pui mâna pe lopată ca să plăteşti datoriile.
Reţeta după care economiştii din şcoala dlui Văcăroiu gestionau în anii ‘90 pomana electorală nu mai dă rezultat, de când sectorul economic de stat nu mai este nici atât de vânjos, nici atât de subordonat administrativ ca să poată fi folosit ca vacă de muls, de când subvenţiile sunt riguros controlate şi limitate de norme europene, de când statistica s-a mai emancipat şi, nu în ultimul rând, de când schimbarea de climă din politica autohtonă a dat complet peste cap ciclul electoral.
Plutim de câţiva ani într-un unic anotimp electoral, încins şi irespirabil, în care canicula nu se domoleşte decât în timpul scurtelor, dar violentelor furtuni ce ne sparge geamurile.
Încălzirea globală se cheamă pe la noi încingerea tărâţei, iar în cazul de faţă nu vine din adăugarea scrutinului europarlamentar şi decalarea alegerilor prezidenţiale faţă de cele parlamentare, ci din bătălia de fumigene dintre poluatorii locali. Ei i se „datorează“ starea perpetuă de alegeri anticipate, spectrul referendumului, volatilitatea instituţiilor fundamentale ale statului şi a competenţelor lor. Avem, ca urmare, o Constituţie care mai serveşte doar ca text de seminar, o sumă de decidenţi dintre care fiecare se poate declara responsabil pentru orice şi nimeni nu e răspunzător de nimic, o republică parlamentară în care preşedintele face politici şi le promovează pe baza propriilor sale evaluări tehnice şi în care opoziţia bagă pe gât guvernului liberal o lege social-democrată a pensiilor. Şi avem, în premieră, un scrutin europarlamentar care serveşte de monedă de schimb pentru negoţul politic intern, ca şi pentru tranzacţii la termen cu speranţele şi iluziile unei populaţii năucite de atâtea fandări retorice. După cum a pornit, înainte de vreme, campania pentru europarlamentare, cu TVA-ul la pâine şi alcool, cu alocaţii şi ajutoare de stat, probabil că va sfârşi apoteotic cu teme de pe agenda alegerii de primar din Găuriciu, Teleorman. Mai europrovinciali decât atât nu putem fi decât trimiţând-o pe Irina Loghin la Strasbourg, cu Adi Mutu şi Gina Pistol în staff.