Euroclinic Hospital&Medical Centers, parte a grupului Eureko, va avea profit în acest an, pentru prima dată de la deschidere, în 2005, şi va înregistra o creştere a afacerilor de 35%, la circa opt milioane de euro, potrivit lui Cătălin Popa, directorul general al spitalului Euroclinic.
„Acesta este primul an în care am avut profit operaţional şi net, în ultimii patru ani de la deschidere. Anul trecut am înregistrat un profit operaţional doar la nivelul ultimelor luni, dar la nivel anual am avut pierderi”, a afirmat Popa.
2008, an de pierderi pentru Euroclinic
În 2008, Euroclinic Hospital a raportat pierderi de 5,6 milioane lei (1,54 milioane euro), iar Euroclinic Medical Centers de peste 320.000 lei (87.000 euro), potrivit datelor Ministerului Finanţelor.
Popa a precizat că pentru acest an estimează o cifră de afaceri de circa opt milioane euro, în creştere cu 35% faţă de 2008, avans susţinut de evoluţia pozitivă pe toate specialităţile medicale, în special ginecologie, chirurgie şi ambulatoriu.
Creşteri cu 20% în 2010
Pentru anul viitor, Euroclinic Hospital&Medical Centers mizează pe încasări mai mari cu peste 20%, de 9,5-10 milioane euro.
De asemenea, furnizorul intenţionează să deschidă în prima jumătate a anului o clinică.
„Noi am avut un plan de extindere pentru care am bugetat 2,5 milioane euro, jumătate din sumă fiind folosită pentru deschiderea clinicilor din Pipera şi Piaţa Muncii. Restul fondurilor vor fi utilizate în 2010 pentru deschiderea a cel puţin o clinică. (…) Intenţionăm ca din 2011 să investim pentru extindere în afara Bucureştiului”, a menţionat directorul spitalului Euroclinic.
Spitalul Euroclinic a fost deschis în 2005, în urma unei investiţii de 6,2 milioane de euro. Înregistrat la Utrecht (Olanda), Eureko este un grup financiar prezent în peste zece ţări europene şi are mai mult de 24.000 de angajaţi. Eureko are activităţi în România şi în sectorul asigurărilor.
SURSA: Mediafax