Eurodeputații au ajuns la o concluzie în cazul Pegasus. Şeful delegaţiei comisiei Parlamentului European privind programul de spionaj, Jeroen Lenaers, a declarat marţi că „există toate indiciile” că acest spyware „a fost folosit în mod abuziv” în Ungaria.
Jeroen Lenaers a susţinut o conferinţă de presă după o vizită de două zile în Ungaria, ca parte a unei anchete în mai multe state membre ale UE privind o potenţială folosire necorespunzătoare a programului de spionaj Pegasus, dezvoltat de o companie israeliană.
Acesta a declarat că multe dintre întrebările delegaţiei „au rămas fără răspuns”, iar guvernul ungar a refuzat să aibă o întâlnire cu delegaţia PE, înainte de sosirea ei, fără a oferi un motiv plauzibil, scrie mti.hu
Sute de cetăţeni ungari au fost supuşi supravegherii prin acest program de spionaj
Amintim că aproximativ 300 de cetăţeni ungari au fost supuşi supravegherii prin acest program de spionaj, conform unor relatări de la mijlocul lui 2021.
Acesta a mai spus că ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga, „a ales să ne atace cu teorii ale conspiraţiei despre forţe străine care atacă Ungaria”.
Lenaers, eurodeputat olandez din grupul PPE, a mai declarat că nu au primit nicio explicaţie privind numărul mare de persoane ale căror convorbiri au fost interceptate de autorităţile ungare.
„Sunt demonstranţii, avocaţii şi jurnaliştii cu adevărat o ameninţare la adresa siguranţei publice?”, s-a întrebat el, precizând că autorităţile ungare au invocat îngrijorări privind securitatea naţională ca „motiv general de a lua ca ţintă pe oricine”.
Această practică încalcă legislaţia UE
Eurodeputat olandez a spus și că această practică încalcă legislaţia UE şi a cerut guvernului ungar „să respecte legislaţia UE, să protejeze drepturile fundamentale şi să le ofere cetăţenilor Ungariei opţiuni corespunzătoare de despăgubiri”.
„Aici, în Ungaria, este clar că oamenii simt că drepturile de bază le sunt încălcate sistematic”, a subliniat eurodeputatul olandez.
Măsurile de protejare a victimelor şi soluţiile juridice „nu sunt suficiente” deoarece ţintele programului de spionaj nu sunt notificate decât după ce supravegherea s-a încheiat, ceea ce contravine jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, a mai afirmat Lenaers.
Folosirea unui program de spionaj contravine statului de drept
Acesta a cerut guvernului de la Budapesta să nu mai folosească formula foarte largă „îngrijorări privind securitatea naţională” ca motiv de supraveghere.
La rândul său, raportoarea din partea PE, Sophia in ‘t Veld, a declarat că a folosi un program de spionaj împotriva unor persoane „vitale pentru democraţie”, aşa cum sunt jurnaliştii, activiştii şi politicienii de opoziţie, contravine statului de drept.
Ea a spus că Pegasus permite o intruziune excesivă în viaţa privată a ţintei prin accesarea întregului conţinut de pe telefonul său mobil.
Aceasta, care este de asemenea eurodeputată olandeză, însă din partea grupului Renew Europe, a atras atenţia că abuzul de programe de spionaj este „cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei în acest moment” şi că, în acest fel, „pot fi manipulate alegerile”.