Trei dintre cele patru decizii au fost deja confirmate pe fond de instanțe

Societatea Euroins și conducătorii săi au încasat amenzi totale de peste 16 milioane de lei în perioada amintită, arată datele publice de pe site-ul ASF. Este o sumă substanțială, care conform analizei noastre depășește cu mult  sancțiunile cumulate primite în istoria companiei lider de piață în RCA. Cele 26 de amenzi sunt rezultatul a 17 acțiuni de control, care au vizat toate aspectele activității Euroins, de la indicatorii de solvabilitate și lichiditate până la modul în care gestionează și plătește daunele din RCA. Amintim că Euroins, din poziția de lider al pieței RCA, gestionează anual între 250.000 și 300.000 de daune din accidente rutiere. 

Actualul CEO al societății, Tanja Blatnik, a fost sancționată cu amendă în patru rânduri, pentru că nu au fost furnizate la timp documente solicitate de ASF. Anterior, Mihnea Tobescu, fost CEO al Euroins, a fost și el sancționat cu cu cea mai aspră pedeapsa, anume retrgerea autorizației de conducător executiv. Tobescu a primit și o amendă de un milion de lei. Aceeași sancțiune a fost aplicată și Milenei Guenceva, fost director adjunct Euroins.

Tanja Blatnik, actualul CEO a primit amenzi în valoare totală de 410.000 de lei, aferente unui număr de patru sancțiuni. Trei dintre cele patru decizii au fost deja confirmate pe fond de instanțe.  

Deși șefii știau că are probleme și e controlată la sânge, Euroins a fost găsită periodic cu abateri: întârzieri la plată, plăți parțiale, refuzul de a plăti daunele și de a furniza documente echipelor de control 

În cazul Euroins, frecvența controalelor și implicit a sancțiunilor a fost mereu mai mare decât media, în condițiile în care societatea a avut constant cote semnificative pe RCA (asigurarea cu cele mai multe daune), dar și un istoric de plată nu tocmai exemplar. Cu mai multe ocazii, cum a fost și cazul în ultimul an și jumătate, au fost acțiuni cu o frecvență mai mare decât media pentru că societatea se afla sub un plan de măsuri, cu scopul de a aduce în parametrii legali indicatorii de solvabilitate și lichiditate și de a îmbunătăți procedurile de gestionare a dosarelor de daună. Astfel, din 2020 și până în prezent, ASF a întreprins 17 acțiuni de control (periodic, inopinat și permanent) în urma cărora s-au aplicat 26 sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 16.059.898 lei, după cum arată datele publicate pe site-ul ASF.  

Reiese din descrierea sancțiunilor că societatea, care a contestat în instanță toate aceste sancțiuni, a încălcat în mod repetat legislația în ceea ce privește plata daunelor, constituirea de rezerve insuficiente și  refuzul  de a pune la dispoziție organelor de control documentele solicitate. Deși problemele punctuale identificate de controale erau rezolvate, inclusiv prin aport de capital, acolo unde a fost cazul, același tip de abateri reapăreau, în cazul altor dosare, reiese din cronologia sancțiunilor. 

În unele cazuri au fost chiar probleme privind justificarea fondurilor necesare pentru a acoperi indicatorii de solvabilitate. Menționăm că, potrivit normelor europene Solvency II, transpuse și în legislația din România, o societate care nu respectă nivelurile adecvate de solvabilitate și nu își remediază deficitele în anumite termene prevăzute de lege ajunge să își piardă licența.  Rezervele reprezintă, în sistemul de asigurări, garanția că societatea are fondurile suficiente pentru a acoperi daunele asumate. Un nivel neadecvat al rezervelor și, implicit al indicatorilor de solvabilitate, relevă, astfel, că respectiva societate nu are capacitatea de a își onora obligațiile, pe termen lung. 

Iată câteva dintre sancțiuni

Februarie 2020: 500.000 de lei amendăProceduri daune neclar formulate; instrumentare dosar de daune neconformă și plată dosare de daune cu întârziere și fără plată suplimentară de penalități;  dosare daune cu rezervă constituită subevaluată față de pretenții rezultate din documente, inclusiv față de valoarea platită. 

Septembrie 2020: 1,5 milioane lei amendă- calculare necorespunzatoare a celei mai bune estimari a rezervelor tehnice, nedetinerea de fonduri proprii eligibile care sa acopere SCR si MCR (nr. indicatorii de solvabilitate impuși de legislația Solvency II, care guvernează asigurările în toată Europa).

Ianuarie 2021- amendă 450.000 de lei- Nerespectarea prevederilor legale privind termenele de plata a despagubirilor

Februarie 2021- amendă 500.000 de lei- Nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea si termenele de plata a despagubirilor

Decembrie 2021- amendă 3.546.000 de lei- Neconstituire rezerve regim national si solvabilitate 2, evidenta neadecvata a dosarelor de daune,  nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea si termenele de plata a despagubirilor

Decembrie 2021- amendă 2.314.000 lei- Neprezentare a tuturor documentelor solicitate de  echipa de control

Martie 2022- amendă 2.398.700 lei- Înregistrare fonduri proprii neconforme, nedetinere de fonduri proprii

Septembrie 2022- amendă 1.023.200- Constituirea necorespunzatoare a rezervelor tehnice sub regimul national, nerespectarea principiului persoanei prudente in cazul investitiilor

Noiembrie 2022- amendă 422.600 – Constituirea necorespunzatoare a rezervelor tehnice sub regimul national

Ianuarie 2023- amendă 309.400 lei- plata despăgubirilor cu întârziere

Instanțele confirmă

Sancțiunile aplicate de ASF au fost confirmate și de instanțele de judecată, unele deocamdată doar pe fond, altele definitiv. În perioada 2020- 2023, Autoritatea a beneficiat de 35 de decizii favorabile. Practic, în niciuna dintre acțiunile sale societatea Euroins nu a avut câștig de cauză. În majoritatea cauzelor Euroins a cerut suspendarea și anularea sancțiunilor aplicate de ASF. Inclusiv în cazul impunerii planurilor de redresare, Autoritatea a avut câștig de cauză. 

Sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins și conducerii acesteia începând cu iulie 2020 și deciziile luate de instanțe asupra acestor sancțiuni. Cu doar două excepții care privesc suspendarea executării unor decizii de sancționarea a doi foști conducători toate deciziile instanțelor asu fost favorabile ASF. 

Dată sancțiune Sancțiune Motiv sancțiune Obiect judecată Decizie instanță
Iulie 2020 Amendă 100.000 lei, director general Mihnea Tobescu nerespectare plan masuri dispus prin Decizia 199/20.02.2020 referitor la metodologia de calcul best estimate, netransmiterea documentelor din care sa rezulte ca re-asumarea de către cedent a portofoliilor la terminarea contractului se face condiționată de onorarea prin plată a obligațiilor asumate de reasiguratori în confirmările soldurilor Anularea Deciziei ASF Și ssupendarea executării deciziei Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 Cod Procedură Civilă dispune suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cererii ce face obiectul dosarului nr. 1519/2020. Cu recurs

Suspendarea:

Prin Hotărârea nr. 3263/27.05.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție  a respins recursul formulat de A.S.F., ca nefondat. 

Definitivă.

Soluție nefavorabilă  A.S.F.

Septembrie 2020 Amenda 100.000 lei conducere executiva si retragerea aprobarii – Mihnea Tobescu raportarea si inregistrarea in mod eronat de elemente de fonduri proprii constand in capital social
Septembrie 2020 Amenda 100.000 lei conducere executiva si retragerea aprobarii – Milena Guencheva raportarea si inregistrarea in mod eronat de elemente de fonduri proprii constant in capital social Anularea și suspendarea deciziei ASF Anularea:

Prin Hotărârea nr. 128/05.02.2021, Curtea de Apel București a admis, în parte, acțiunea și a anulat Decizia A.S.F. nr. 1139/2020. Totodată, instanța a exonerat pe reclamantă de sancţiunea amenzii de 100000 lei şi a sancţiunii complementare a retragerii aprobării. Cu recurs.

Prin Hotărârea nr. 5626/23.11.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat următoarea soluție pe scurt:

„Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei civile nr. 128 din 5 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Definitivă.”

Soluție favorabilă A.S.F.

Suspendarea:

Prin Hotărârea nr. 4289/29.09.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a  admis recursul declarat de reclamanta Milena Guentcheva împotriva Sentinţei civile nr. 1075 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. A casat sentinţa recurată şi, rejudecând a dispus: admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Milena Guentcheva, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară. Dispune suspendarea executării Deciziei nr. 1139/28.09.2020, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare. Obligă intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către recurenta-reclamantă Milena Guentcheva a cheltuielilor de judecată în sumă de 125 lei, pentru fond şi recurs. 

Definitivă.

Soluție nefavorabilă A.S.F.

Septembrie 2020 Amendă 1,5 milioane lei seocietate Euroins calculare necorespunzatoare a celei mai bune estimari a rezervelor tehnice, nedetinerea de fonduri proprii eligibile care sa acopere SCR si MCR Anularea deciziei ASF și Suspendarea deciziei ASF Anularea: Prin Hotărârea nr. 495/15.03.2022, Curtea de Apel București a dispus următoarea soluție pe scurt: 

„Respinge acțiunea, ca neîntemeiată

Suspendarea: Prin Hotărârea nr. 5853/24.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus următoarea soluție pe scurt:

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. împotriva Sentinței nr.1115 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

DEFINITIVĂ. 

Septembrie 2020 Amendă 600.000 lei societate Euroins constituirea necorespunzatoare a rezervei de prime, a rezervei de daune avizate si a rezervei de daune neavizate; Anularea deciziei ASF și suspandarea deciziei ASF Anularea: Prin Hotărârea nr. 992/23.06.2021, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Soluție favorabilă pe fond A.S.F.

Reclamanta a formulat recurs, 

Termen stabilit la Î.C.C.J.: 14.11.2023.

Suspendarea: Prin Hotărârea nr. 3948 din data de 15.09.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus următoarea soluție pe scurt:

Respinge recursul declarat de recurenta Societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1264/19.11.2020, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. DEFINITIVĂ.

August 2021 Amendă 296.200 lei societate nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea si termenele de plata a despagubirilor Anularea deciziei ASF Primul termen de judecată stabilit pt 6.03.2023
Iunie2021  Amendă 34.000 lei societate Euroins netransmitere raportari sau transmitere cu intarziere
Februarie 2021 Amendă 500.000 de lei societate Euroins nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea si termenele de plata a despagubirilor Anularea și suspendarea deciziei ASF Anularea: Prin Hotărârea nr.  595/14.04.2021, Curtea de Apel București a dispus următoarea soluție pe scurt:

„Respinge ca nefondată acțiunea. (…) 

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.”

Soluție favorabilă A.S.F.

Termen stabilit la Î.C.C.J.: 22.03.2023.

Prin Hotărârea nr. 282/16.02.2022 Curtea de Apel București a dispus următoarea soluție pe scurt:

Respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată. Respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare (…)

Suspendarea: Prin Hotărârea nr.  323 /27.05.2020, Curtea de Apel București a dispus următoarea soluție pe scurt:

„Constată cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect(…) 

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.”

Soluție favorabilă A.S.F.

Hotărârea a rămas DEFINITIVĂ prin nerecurare.

Ianuarie 2021 Amendă societate 450.000 lei nerespectarea prevederilor legale privind termenele de plata a despagubirilor ANULAREA DECIZIEI ASF Prin Hotărârea nr.1433/15.10.2021, Curtea de Apel București a dispus următoarea soluție pe scurt:

 „Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu recurs.” 

Soluție favorabilă A.S.F.

Reclamanta a formulat recurs, 

Termen stabilit la Î.C.C.J.: 14.12.2023.

Decembrie 2021 Amendă societate 2.314.425 lei Neprezentare a tuturor documentelor solicitate de  echipa de control Anularea deciziei ASF și a tuturor actelor premergătoare Termen de judecată pe 22.03.2023 la Curtea de Apel București
Decembrie 2021 Amendă societate 3.546.000 lei Neconstituire rezerve regim national si solvabilitate 2, evidenta neadecvata a dosarelor de daune,  nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea si termenele de plata a despagubirilor, nedetinere de fonduri proprii necesare acoperirii SCR Anularea deciziei ASF Prin Hotărârea nr. 1329/22.07.2022 Curtea de Apel București a dispus următoarea soluție pe scurt:

Respinge cererea de chemare in judecată ca neîntemeiată

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare,.”

Soluție favorabilă A.S.F.

Reclamanta a formulat recurs. 

Fără termen stabilit la Î.C.C.J.

Martie 2022 amenda conducere executivă – director general Tanja Blatnik. 98.500 lei Transmitere raportări neconforme Anularea deciziei ASF  Primul termen a fost pe 21.02.2023, la Curtea de Apel București
Martie 2022 Amendă societate 2.398.700 lei  Înregistrare fonduri proprii neconforme, nedetinere de fonduri proprii necesare acoperirii SCR Suspendarea și anularea decizie ASF Anularea: Termen de judecată pe 14.03.2023 la Curtea de Apel București.

Suspendarea:

Prin Hotărârea nr. 827/3.05.2022, Curtea de Apel București a dispus următoarea soluție pe scurt:

Respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. 

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.”

 

Soluție favorabilă A.S.F.

Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.

Martie 2022 Amendă societate 229.500 lei Neprezentare a tuturor documentelor solicitate de  echipa de control Anularea deciziei Termen de judecată pe 6.03.2023 la Curtea de Apel București
Martie 2022 Amendă societate 422.600 Plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități, constatare daune RCA cu întârziere. Subevaluare rezervă de dauna avizată Anularea deciziei ASF Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal.

Decizie favorabilă ASF

Mai 2022 Amendă societate 419.900 lei societatea fie nu a notificat părţii prejudiciate, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu au fost aprobate, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire, fie notificarea a fost transmisă cu întârziere

plata daune cu întârziere, neplată penalități

Iulie 2022 Amendă societate 125.400 lei Netransmiterea in termenul legal a situatiilor financiare aferente anului 2022 Anularea deciziei ASF Termen de judecată pe 16.03.2023, la Curtea de Apel București
Septembrie 2022 Amendă societate 1.023.200 lei Constituirea necorespunzatoare a rezervelor tehnice sub regimul national, nerespectarea principiului persoanei prudente in cazul investitiilor Anularea deciziei ASF și a mai multor decizii anterioare Termen de judecată 28.03.2023, Curtea de Apel București
Septembrie 2022 Amendă societate 333.373 lei Documente neprezentate echipei de control
Noiembrie 2022 amenda conducere executivă – director general Tanja Blatnik- 86.100 lei pentru raportările lunare transmise la A.S.F. aferente perioadei februarie – iunie 2022 privind situația litigiilor aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor de judecată, directorul general nu s-a asigurat că acestea sunt complete, corecte și corespund realității Contestație împotriva deciziei Nu are încă termen fixat
Ianuarie 2023 Amendă societate 309.400 lei plata despăgubirilor cu întârziere

Societatea nu a transmis/a transmis persoanelor păgubite oferte de despăgubire sau notificări cu privire la motivele pentru care nu a aprobat/a aprobat parțial pretențiile de despăgubire,

Societatea nu a achitat penalități de întârziere, sau a achitat penalitățile cu întârziere, ulterior plății despăgubirii către persoanele prejudiciate

Iulie 2022 Amendă da conducere executivă – director general Tanja Blatnik- 125.400 lei Netransmiterea in termenul legal a situatiilor financiare aferente anului 2022 Anularea deciziei ASF Termen de judecată 16.03.2023, Curtea de Apel București