In Italia, avem de-a face cu o veritabila armata angrenata in economia subterana. O armata ale carei dimensiuni sunt foarte greu de stabilit, compusa din muncitori cu o situatie neclara, din emigranti si din indivizi care practica o a doua activitate "la negru". In Italia, randurile acestei armate s-au ingrosat putin cate putin, pana cand aceasta a ajuns sa reprezinte astazi intre 30 si 48% din populatia activa si mai bine de un sfert din PIB. Am gresi totusi daca ne-am gandi ca Italia detine ex
In Italia, avem de-a face cu o veritabila armata angrenata in economia subterana. O armata ale carei dimensiuni sunt foarte greu de stabilit, compusa din muncitori cu o situatie neclara, din emigranti si din indivizi care practica o a doua activitate „la negru”.
In Italia, randurile acestei armate s-au ingrosat putin cate putin, pana cand aceasta a ajuns sa reprezinte astazi intre 30 si 48% din populatia activa si mai bine de un sfert din PIB. Am gresi totusi daca ne-am gandi ca Italia detine exclusivitatea economiei paralele. Fenomenul se propaga in lumea intreaga intr-o proportie ingrijoratoare.
Consumul de energie
sta la baza estimarilor
Pentru a intelege mai bine fenomenul, ne sta la dispozitie un studiu facut de Friedrich Schneider, profesor de economie la Universitatea Joannes Kepler din Linz, Austria, studiu intitulat „Economii paralele in lume: dimensiuni, cauze si consecinte”. Referindu-se la un esantion de 76 de tari, acest studiu furnizeaza indicatii pretioase privind economia subterana. In tarile industrializate, aceasta ar reprezenta aproximativ 15% din PIB, fata de 30%, in tarile sarace. Cu alte cuvinte, daca s-ar evalua toate activitatile necontabilizate ale planetei, ar trebui sa se mareasca PIB global cu 9.000 de miliarde dolari, suma comparabila cu PIB-ul Statelor Unite.
Aceste estimari au fost realizate prin metode diferite, in concordanta cu nivelul de dezvoltare din tarile studiate. Pentru tarile industrializate, Schneider a pornit de la principiul ca tranzactiile legate de economia paralela sunt efectuate astfel incat sa se evite controalele fiscului. De aici si posibilitatea de a cuantifica economia paralela cu ajutorul unei functii econometrice complexe, care leaga nivelul activitatii economice la negru de excesul cererilor de lichiditati in raport cu criteriile economiei legale. Din contra, pentru tarile sarace, utilizarea banilor lichizi, mai obisnuita in tranzactiile normale, nu constituie un indicator fiabil. De aceea, Schneider a adoptat o metoda de calcul bazata pe consumul de energie, care consta in izolarea surplusului consumului de electricitate in raport cu activitatile legale.
Italia figureaza, astfel, pe locul doi intre tarile industrializate ale OECD, in clasamentul dupa importanta economiei paralele, cu 27,8% din PIB in 1998, imediat dupa Grecia (29%) si inaintea Spaniei si Belgiei (23,4%). Cifrele inregistrate in restul Europei sunt mai mici, dar nu neglijabile: 15,9% din PIB – in Germania, 14,9% – in Franta si 13% – in Marea Britanie.
In ultimii ani, asistam la o dezvoltare constanta a acestui fenomen. Intre 1994 si 1998, economia paralela cunoaste o crestere globala, cu maxime in tarile cele mai afectate de activitatea neregulata si clandestina: 3% din cresterea inregistrata in Grecia, care trece de la 26 la 29% din PIB-ul sau, 2% in Italia (de la 25,8 la 27,8%) si 1,7%, in Suedia.
In tarile bogate, conteaza mai ales presiunea fiscului si taxele sociale care incita patronii sa foloseasca munca „la negru”. Dupa Schneider, tarile care prezinta cele mai mari diferente intre salariul net (dupa deducerea impozitelor) si costul unui angajat inregistreaza ponderea cea mai ridicata in materie de economie paralela.
20 milioane de oameni lucreaza „pe sest”
In 1996, anul cel mai apropiat pentru o comparatie omogena, Italia cumula, de exemplu, o presiune fiscala totala – adica, suma impozitelor directe si indirecte si cotizatiile sociale varsate de catre un salariat mediu – egala cu 72,9% din venitul mediu brut al unui angajat obisnuit. Pe langa Italia, vom regasi in aceeasi grupa tari (Grecia cu 72,3%, Spania cu 67,2%, Belgia cu 76% si Suedia cu 78,6%) care, in acelasi an, aveau cele mai importante economii paralele. Din contra, tarile care au o presiune fiscala si sociala mai slaba, cum ar fi Elvetia (39,7%) si Statele Unite (41,4%), detin ponderea cea mai scazuta in economia clandestina, adica 7,5% si, respectiv, 8,8% din produsul intern brut propriu.
Corelatia dintre presiunea fiscalitatii si importanta economiei paralele este foarte stransa. Asa cum o demonstreaza Schneider, suportand o presiune fiscala si sociala mai ridicata (adica 54,9% si, respectiv, 70,4%), Marea Britanie si Austria beneficiaza si de cel mai coborat nivel al activitatilor economice clandestine (13,1% si 18,3%).
Dar indicatorul cel mai clar al locului ocupat de munca „la negru” in economie este estimarea numarului muncitorilor implicati. In Italia, numarul muncitorilor (cu situatie neclara, emigranti clandestini si persoane cu un al doilea loc de munca) era, in 1997, intre 6,6 si 11,4 milioane, adica intre 30 si 48% din populatia activa, fata de 20 de milioane in toata Uniunea Europeana.
Traducere si adaptare dupa revista „Courrier International”, de Vasile Lupan