O serie de lideri europeni au creat, la două luni după colapsul băncii americane de investiţii Lehman Brothers, în septembrie 2008, un grup secret pentru salvarea euro în caz de criză, conform cotidianului The Wall Street Journal, citat de agenţia EFE.

Cotidianul semnalează că liderii europeni au denumit acest comitet, despre care nu au oferit informaţii până în prezent, „grupul care nu există“.

Comitetul era format din înalţi funcţionari, în general de la un nivel sub rangul de ministru, din Franţa, Germania, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, biroul lui Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului şi preşedinte al Eurogrupului.

Misiunea acestui grup a fost aceea de a stabili un plan pentru a face faţă unei posibile încetări de plăţi într-unul dintre cele 16 state din zona euro.

WSJ detaliază însă cum, la un an de la înfiinţarea sa, când Grecia a început să aibă probleme, grupul nu a reuşit să se pună de acord asupra unei strategii.

Disensiuni între membri

Grupul de lucru, care s-a reunit sub umbrela a diferitelor summit-uri şi consilii ale Uniunii europene, la Bruxelles, Luxemburg şi alte capitale, nu a reuşit niciodată să depăşească diferendele interne privind modul de salvare a unui stat membru al zonei euro.

Investigaţia Wall Street Journal, bazată pe zeci de interviuri cu funcţionari ai UE, evidenţiază că disensiunile din sânul grupului au dus uniunea monetară europeană în pragul colapsului.

Cotidianul scrie că, în mai, puţin înainte ca Germania şi Franţa să ajungă într-un punct mort şi să-şi acorde sprijinul pentru un fond multimilionar destinat salvării ţărilor cu probleme, ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde, a spus delegaţiei sale că zona euro este pe punctul de a se prăbuşi.

Colapsul zonei euro

WSJ susţine că disensiunile au fost ideologice şi că acestea continuă să paralizeze găsirea de soluţii la problemele structurale ale UE.

„Profundele diferende în politica economică, între nordul şi sudul Europei, între Germania şi Franţa, şi între guvernele naţionale şi instituţiile centrale europene au îngreunat găsirea unui răspuns efectiv la criză“, susţine articolul WSJ.

Aceste diferende au atins culmea în momentul în care UE s-a confruntat cu un posibil colaps al zonei euro.

Meci Franţa-Germania

Printre subiectele care au complicat situaţia se remarcă interesele adesea contradictorii ale celor doi politicieni cu rol important în luarea unei decizii privind viitorul euro.

Este vorba, pe de o parte, de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cu o popularitate în scădere, care şi-a dat seama că actuala criză din Grecia ar putea zdruncina euro şi a văzut în această situaţie o oportunitate pentru a-şi creşte popularitatea.

Pe de altă parte, pentru cancelarul german Angela Merkel criza a fost proba decisivă a carierei sale. Renumită pentru prudenţa sa, Merkel se temea, scrie cotidianul, de reacţia alegătorilor şi a legiuitorilor dacă risca banii contribuabililor pentru a salva o Grecie care a trăit peste posibilităţile sale.

În pofida presiunii lui Sarkozy, liderul german s-a opus puternic unei soluţii rapide.

Problema Greciei

Articolul semnalează că a fost un aspect asupra căruia liderii grupului secret de lucru s-au pus de acord: cel că Europa şi nu Fondul Monetar Internaţional trebuie să conducă operaţiunea de salvare a Greciei.

Dar Merkel s-a opus şi a cerut, ca şi condiţie a sprijinului german, ca FMI să fie cel care stabileşte planul de reformă în Grecia.

Astfel, lui Sarkozy „i s-a forţat mâna“, fiind conştient că sprijinul german era esenţial pentru reuşita planului de salvare.

Pe 11 aprilie 2010, în contextul unei grave crize de încredere, Europa a pus, în sfârşit, banii pe masă.

Conform solicitării Berlinului, cele 30 miliarde euro, ajutor pentru primul an, vor proveni din 15 împrumuturi individuale din partea Guvernelor, în timp ce FMI va veni cu alte 15 miliarde euro.

SURSA: Agerpres