Platforma Alianța Populară pentru Vaccinuri acuză Uniunea Europeană de trădare față de Africa și a denunțat faptul că Uniunea Europeană urmează să arunce la gunoi nu mai puțin de 55 de milioane doze de vaccin.
Alianţa Populară pentru Vaccinuri, o platformă de organizaţii favorabile unui acces universal la medicamente, a denunţat că până la sfârşitul lunii februarie Uniunea Europeană (UE) va arunca la gunoi aproape de două ori mai multe vaccinuri anti-COVID-19, decât cantitatea pe care o va dona până la această dată Africii, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Alianţa notează într-un comunicat publicat miercuri că, potrivit estimărilor sale, membrii Uniunii vor arunca 55 de milioane doze de vaccin neutilizate la încheierea acestei luni, aproape dublu decât cele 30 de milioane de vaccinuri anti-COVID-19 pe care UE s-au angajat să le doneze Africii în aceeaşi perioadă.
Platforma acuză Europa de trădare
În faţa acestei situaţii, platforma consideră că „Europa a trădat Africa” şi acuză UE de „acapararea vaccinurilor”, învinovăţind clubul comunitar că a blocat posibilitatea ca medicamentele anti-COVID-19 să se fabrice inclusiv pe teritoriul Africii.
Aceste acuzaţii vin cu câteva zile înainte să înceapă la Bruxelles un summit între Uniunea Europeană şi Uniunea Africană, la care vor participa responsabili de pe ambele continente şi unde se va discuta despre gestionarea pandemiei de coronavirus.
Alianţa Populară pentru Vaccinuri, care reuneşte organizaţii precum Oxfam, Christian Aid sau ONUSIDA, cer ca UE să fie trasă la răspundere pentru modul cum a tratat Africa.
Potrivit platformei, membrii UE au destinat Africii doar 8 % din exporturile lor de vaccinuri anti-COVID-19, preferând să le vândă la preţuri exorbitante ţărilor mai bogate.
Multe vaccinuri aruncate la chiuvetă în Republica Moldova
O situație similară a fost raportată recent și în Republica Moldova, unde potrivit directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, au fost descoperite mai multe metode prin care moldovenii își falsifică certificatul de vaccinare.
Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) din Republica Moldova, Nicolae Jelamschi, a declarat că estimează că numărul certificatelor false de vaccinare împotriva COVID-19 a ajuns la câteva zeci de mii.
„Într-adevăr, se estimează că există câteva zeci de mii de falsificări și sunt mai multe forme de a falsifica un proces de vaccinare. Una este că persoana vine la Centrul de vaccinare, se înregistrează, însă vaccinul este aruncat la chiuvetă”, a declarat Jelamschi într-un interviu pentru Europa Liberă.
Acesta a mai precizat că în alte cazuri sunt eliberate certificate unor persoane care nici nu s-au prezentat la centrul de vaccinare.