Intenţionând să-şi reducă dependenţa faţă de Rusia, Europa Centrală şi de Est adoptă varianta societăţilor mixte cu companii occidentale. Investiţiile în petrol şi gaze abundă spre regiune în cantităţi care nu s-au mai văzut de la căderea Zidului Berlinului, se arată într-un articol publicat luni de Wall Street Journal.
Gigantul anglo-olandez Royal Dutch Shell, companiile Total din Franţa şi ConocoPhillips din SUA au obţinut drepturi de explorare în Polonia, unde rezervele actuale estimate de gaze de şist ar asigura 35-65 de ani din cererea de gaze naturale a ţării, potrivit Institutului Geologic Polonez.
În Ucraina, TNK-BP Holding, un joint-venture al BP PLC, şi un grup de investitori ruşi intenţionează să investească 1,8 miliarde dolari in proiecte privind gazul de şist în jumătate de duzină de situri din Ucraina. În iunie, Eni SpA din Italia a plătit o sumă nedezvăluită pentru o participaţie în LLC Westgasinvest cu sediul în Ucraina, care deţine aproximativ 1.500 de kilometri pătraţi de teren cu potenţiale rezerve de gaze de şist. Şi Chevron Corp, care a achiziţionat peste 6.250 mile pătrate de leasing potenţial de gaz de şist din Europa Centrală încă din 2009, a declarat că lucrează cu Ucraina pentru a negocia un contract de împărţire a producţiei (production sharing agreement).
Cel puţin o parte din motivaţia regiunii în adoptarea acestor parteneri este evidentă: a ieşi de sub dependenţa Rusiei. Potrivit unui studiu din luna mai realizat de compania de consultanţă KPMG, 69% din gazul consumat în Europa Centrală şi de Est este importat aproape în totalitate din Rusia. O serie de dispute privind taxele de tranzit între Rusia şi Ucraina, coridorul principal de gaz în Europa de Est, a determinat unele ţări să caute alte surse de aprovizionare.
Companiile majore aduc cu ele tehnologii-cheie testate cu succes în America de Nord, cum ar fi forajul orizontal şi fracturarea hidraulică – deblocarea gazului prin introducerea în rocă de nisip, substanţe chimice şi apă.
O serie de obstacole stau însă în cale. Pentru început, nu este clar dacă livrările potenţiale sunt la fel de mari pe cât s-a sperat iniţial. În iunie, Exxon Mobil Corp a declarat că va opri explorările în Polonia, după ce două puţuri anticipate s-au dovedit neviabile comercial.
Totuşi majoritatea companiilor au promis să rămână. ‘Nu avem planuri de a ne reduce activităţile’, a afirmat Ian MacDonald, vicepreşedinte la Chevron responsabil cu explorarea şi strategia producţiei pentru Europa, Eurasia şi Orientul Mijlociu. MacDonald estimează că va dura între trei şi cinci ani pentru până se va şti dacă puţurile de gaze din Europa de Est sunt viabile.
La fel ca în SUA, ecologişti locali se opun cu fermitate fracturării hidraulice. Tehnica foloseşte multă apă, suscitând temeri că acest lucru va duce la o insuficienţă a apei potabile în unele comunităţi. Apa este, de asemenea, amestecată cu substanţe chimice, ceea ce generează temeri privind contaminarea apelor subterane.
În ianuarie, Bulgaria a anulat o decizie de a acorda o licenţă pentru Chevron – care spune că tehnologiile sale sunt concepute pentru a preveni contaminarea – şi a pus în aplicare un moratoriu privind forajul pentru gaz de şist. Şi România a pus în aşteptare explorarea gazelor de şist iar Republica Cehă are în vedere un demers similar.
Atunci când explorarea este permisă, companiile petroliere majore trebuie să trateze atât cu guverne cât şi cu proprietari privaţi asupra terenurilor, spre deosebire de SUA unde drepturile minerale sunt proprietatea exclusivă a acestora din urmă.
O altă provocare va fi slăbirea acaparării de către Rusa a livrărilor. Moscova controlează conductele din regiune. Mulţi cumpărători din Europa de Est sunt blocaţi în contracte de furnizare pe 25 de ani cu gigantul rus al gazelor Gazprom, ceea ce face nerentabilă în unele cazuri căutarea unui nou furnizor.
Unele estimări apreciază costul de explorare a gazelor de şist mult mai mare în Europa de Est decât în SUA. Potrivit furnizorului de servicii petroliere Schlumberger Ltd., a fora un puţ de gaz de şist în Polonia costă aproape de trei ori mai mult ca în SUA – 11 milioane dolari pentru o adâncime de 2.000 de metri. Adâncimile gazelor de şist în Europa sunt, în medie, de 1,5 ori mai mari decât în SUA, fapt ce se traduce prin nevoia de platforme puternice, pompe mai puternice şi mai multe lichide de fracturare, potrivit Oxford Institute for Energy Studies.
John Avaldsnes, un manager de petrol şi gaze pentru operaţiunea europeană a Ernst & Young, a avertizat că nimeni nu trebuie să se aştepte ca gazele de şist să se reverse peste noapte în Europa de Est. ‘Nu va fi o revoluţie, la fel ca în SUA, ci o evoluţie, care se construieşte încet’, a afirmat el.