Ungaria, Slovenia, Republica Ceha, Polonia si Estonia – acestea erau cele cinci tari „precalificate” de catre Uniunea Europeana acum exact un an, cand a avut loc lansarea primelor invitatii de negociere a modalitatilor pentru o viitoare aderare. Uniunea Europeana se afla in fruntea clasamentului celor indreptatiti sa judece performantele tarilor din Est, incepand din 1989.
Daca s-ar fi putut prevedea, incepand din 1989, ca Ungaria si Slovenia se vor descurca cel mai bine, nu s-ar fi afirmat, de exemplu, ca Republica Ceha – in ciuda recesiunii care a lovit-o de doi ani – va devansa Polonia. Aceasta este esenta clasamentului: insumeaza criteriile care evalueaza performanta realizata incepand din 1989 (domeniul sectorului privat constituie astfel un bun indiciu al succesului unei economii), impreuna cu alte criterii, adesea de ordin social, mai relevante, ale „mostenirii socialiste”, cum ar fi numarul de linii telefonice fixe raportat la populatie, care arata cat de inegale erau tarile respective imediat dupa 1989. De aici se poate obtine o imagine fidela a bogatiei relative din diferite tari, la inceputul acestui an, cu toate ca tendintele sunt exprimate intr-o maniera imperfecta: la trecerea lor in revista, nu se poate vedea, de exemplu, ca rata somajului in Polonia se gaseste astazi pe o panta descrescatoare, in timp ce acelasi indicator ceh inregistreaza o crestere puternica.
Clasamentul atesta dezvoltarea Europei orientale in ritmuri diferite. Ce poate sa aiba in comun bogata Slovenie, a carei problema principala consta in supraevaluarea salariului mediu, si Romania, care are dificultati in asigurarea platii dobanzilor datoriei sale externe?
Dar, dincolo de aceste diferente profunde, exista o lista impresionanta de probleme comune: ineficacitatea sistemelor de sanatate, care se traduce printr-o speranta scazuta de viata, vechimea infrastructurilor, caracterul foarte poluant al industriilor invechite, restructurarea insuficienta a industriilor grele si a agriculturii, o piata de munca sufocata de o generatie de muncitori in varsta, care nu se vor adapta niciodata economiei de piata… Atatea probleme la care trebuie sa se inhame guvernele din cealalta Europa, acum, cand primul val de reforme – liberalizarea preturilor si a ratelor de schimb, privatizarea societatilor – este practic pe cale de a se realiza.
„In final, acest prim tip de schimbari a fost relativ usor de pus in practica”, afirma Nicolas Stern, economistul sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, (BERD). „In schimb, progresele au fost mult mai lente in ceea ce priveste reformele institutionale”. Aceasta este limita pe care trebuie s-o depaseasca Estul: este nevoie de mai bine de un deceniu pentru a se construi un stat de drept.
