Statele din Europa Centrală şi de Est vor cunoaşte o revenire mai puternică decât restul ţărilor europene pentru că populaţia care a trăit în comunism este antrenată să facă faţă crizelor şi apreciază mai mult valorile capitalismului, consideră investitorii din regiune.

„Această criză m-a făcut şi mai sigur că am dreptate că Europa Centrală şi de Est va ieşi mai bine decât Europa de Vest (…) Aceşti oameni sunt mai pregătiţi decât noi să facă faţă crizei. Eu am fost mai speriat în 2008 şi 2009 decât toţi colegii mei din ţările Europei Centrale şi de Est”, a spus, la Viena, preşedintele executiv al Erste Bank, Andreas Treichl, la o masă rotundă privind evoluţia regiunii la 20 de ani după căderea comunismului, unde au participat manageri ai Renault, Central European Media Enterprises (CME) şi Rewe International.

Prin noi înşine

Treichl crede că revenirea ţărilor din centrul şi estul Europei nu va fi neapărat legată de evoluţia pieţelor vest-europene, Polonia fiind prima care a demonstrat că poate înregistra creştere economică, deşi partenerii comerciali tradiţionali treceau prin recesiune.

„Alte state vor demonstra, treptat, în acest an că pot să-şi revină fără să fie dependente de exporturile în vestul Europei (…) Aceste state beneficiază împreună de fonduri europene pentru infrastructură care totalizează 120 de miliarde de euro”, a adăugat Treichl.

0-46001-sarbu.jpgAdrian Sârbu: Est-europenii cred mai mult în valorile capitalismului

Adrian Sârbu, preşedinte – director general al CME, a afirmat că regiunea va deveni „motorul Europei” pentru că populaţia din aceste ţări crede în valorile şi beneficiile capitalismului mai mult decât restul Europei, pentru că a experimentat ce înseamnă comunismul.

„Credinţa indusă de propaganda comunistă s-a schimbat într-o credinţă aproape oarbă în beneficiile capitalismului (…) Aici este noua Europă, pentru că oamenii cred în capitalism. Sentimentul din regiune este de speranţă şi încredere în viitor”, a spus Sârbu.

El apreciază că, la 20 de ani de la căderea comunismului, ţările din est au câştigat ingredientele care asigură succesul, respectiv economie de piaţă şi democraţie, punctând că Europa Centrală şi de Est a făcut progrese uriaşe în exerciţiul democraţiei.

„Motorul Europei se transferă uşor, uşor, către est în anii ce vor urma. Europa şi capitalismul migrează către est şi creşterea va fi aici”, a adăugat preşedintele CME.

Sârbu vede criza internaţională ca pe un beneficiu pentru regiune, pentru că a readus preţurile activelor şi costul forţei de muncă la un nivel care va asigura atractivitatea acestor ţări pentru relocări de producţie şi, implicit, un nou flux de capitaluri pentru susţinerea afacerilor.

Ne aşteaptă ritmuri de creştere economică de 10% pe an?

El a mai spus că imaginea economiilor vest-europene este cosmetizată de injecţiile de fonduri guvernamentale, care au acoperit pierderile din zona privată şi nu au arătat scăderea reală a produsului intern brut din aceste state, ceea ce nu s-a întâmplat şi în ţările din est.

Preşedintele CME anticipează că regiunea va avea ritmuri de creştere mult superioare celorlalte state din Europa, fiind antrenată pentru astfel de evoluţii, opinie împărtăşită şi de Janusz Kulik, membru al boardului director al Rewe International, companie care are o prezenţă puternică şi pe piaţa românească.

Kulik se aşteaptă chiar ca state precum România şi Bulgaria să ajungă în perioada următoare la ritmuri de creştere economică de peste 10% pe an, iar ţări precum Cehia, Polonia sau Ungaria să aibă constant avansuri ale PIB semnificativ mai ridicate decât ţările vest-europene.

Competitivitatea statelor din centrul şi estul Europei a fost evocată şi de senior vice-preşedintele Renault Jacquet Chauvet, care apreciază atât costul forţei de muncă şi pregătirea profesională a personalului din regiune, cât şi unele aspecte fiscale.

SURSA:Mediafax