Astfel, în ianuarie, după trei zile de proteste violente şi lupte de stradă, în care imigranţii africani au protestat împotriva agresării a doi membri ai comunităţii lor, guvernul italian a decis evacuarea a aproximativ 1.000 de imigranţi din Rosarno (sudul Italiei) în oraşele învecinate pentru a-i proteja de atacurile rezidenţilor furioşi.

Roberto Maroni, ministru de interne şi membru proeminent al Ligii Nordului, a declarat că la originea acestui conflict se află atitudinea laxă îmbrăţişată ani la rând de italieni faţă de pătrunderea neautorizată a străinilor în ţară.

Confruntându-se cu fenomenul îmbătrânirii demografice, Italia nu are altă soluţie decât să încurajeze imigraţia pentru ca economia ei să-şi menţină competitivitatea, susţin experţii. Cu toate acestea, obţinerea de permise de muncă rămâne o procedură birocratică destul de complicată, nu în ultimul rând din cauza legii restrictive a imigraţiei adoptate în 2002 şi promovate de Liga Nordului.

În 2009, primul ministru Silvio Berlusconi a decis să ia problema în propriile-i mâini, încheind un pact controversat cu Muammar al-Ghaddafi. Acordul presupune deportarea imigranţilor prinşi pe mare în Libia.

Maroni a lăudat această aşa-numită politică ‘defensivă’, subliniind faptul că în decurs de un an rata imigraţiei ilegale pe mare s-a redus cu 88%.

Italia şi-a atras însă critica ONU, a Vaticanului şi grupurilor de activişti din domeniul drepturilor omului, care au susţinut că deportările încălcau drepturile solicitanţilor de azil, din moment ce nimeni nu se asigura dacă aceşti oameni îndeplineau condiţiile necesare pentru a cere statut de refugiaţi.

Politica Italiei a amplificat şi situaţia din Grecia, a cărei graniţă cu Turcia este considerată a fi principalul punct de intrare pentru imigranţii ilegali în Europa. Guvernul grec, concentrat pe propriile probleme economice, a declarat că nu se află în poziţia de a stăvili afluxul de imigranţi şi a propus o abordare comună a problemei la nivel european. Executivul elen a solicitat ajutorul agenţiei europene FRONTEX, care a detaşat trupele Echipei de Intervenţie Frontalieră Rapidă pe linia graniţei terestre greco-turce. Drept urmare, numărul persoanelor care intrau ilegal în Grecia s-a redus cu 43%.

Până şi acele naţiuni care îmbrăţişau în mod tradiţional politica migraţiei au devenit ezitante.

În august, decizia controversată a Franţei de a deporta zeci de persoane de etnie romă a declanşat o reacţie adversă din partea României.

Suedia, considerată multă vreme un refugiu al solicitanţilor de azil, insistă asupra impunerii unor reglementări mai stricte în privinţa acordării statutului de refugiat. Amnesty International, biserica şi alţi activişti şi-au exprimat nemulţumirea faţă de aceste măsuri.

Noul guvern de dreapta a propus de asemenea reducerea ajutoarelor sociale, considerată o modalitate perfectă de a-i constrânge pe refugiaţi să se angajeze şi să se integreze mai bine în societatea suedeză.

Între timp, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi a criticat politica Comisiei Suedeze pentru Imigraţie de a-i repatria pe irakienii ale căror cereri de azil au fost respinse.

Cu toate acestea, alegerile din septembrie au arătat că mulţi suedezi nu consideră aceste măsuri suficient de aspre, coaliţia de centru-dreapta pierzând majoritatea în parlament în faţa Partidului Democrat, susţinător al politicilor antiimigraţioniste.
SURSA: Agerpres