Noi acuzaţii grave la adresa Rusiei!

Rusia se află în spatele tragediei de la Smolenski, din 2010?! Jaroslaw Kaczynski spune că va prezenta dovezi

Jaroslaw Kaczynski, vicepremier şi lider al partidului aflat la putere în Polonia, acuză Rusia că este vinovată pentru tragedia aviatică de la Smolensk, din anul 2010.

Reamintim că 96 de persoane au murit, pe 10 aprilie 2010, după ce avionul în care se aflau mergea în Rusia pentru a aduce un omagiu victimelor masacrului de la Katyn, în apropiere de Smolensk, din 1940.

În avion se aflau preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, soţia acestuia, precum şi mai mulţi înalţi responsabili polonezi. La acel moment, Vladimir Putin era premierul Rusiei, iar unele voci din Polonia l-au acuzat atunci că ar fi în spatele acestui „atentat”.

Jaroslaw Kaczynski spune că va prezenta dovezi „foarte curând”, care vor indica faptul că Rusia se află în spatele tragediei în care a murit fratele său geamăn, notează agenţia AFP.

Trebuie găsite şi persoanele care au luat decizia şi care au executat-o

În discursul susţinut duminică în faţa palatul prezidenţial, Jaroslaw Kaczynski a declarat că „are un răspuns complet şi verificat de mai multe surse, inclusiv din străinătate” cu privire la tragedia aviatică din 2010.

Elementele respective „vor fi prezentate publicului foarte curând”, a mai spus politicianul, fără a oferi alte detalii.

Totuşi, el a recunoscut că va mai dura până când se va face complet lumină în acest caz, pentru că trebuie mai întâi să fie identificaţi „cei care au luat decizia şi cei care au executat-o, aici în Polonia, dar mai ales în Rusia”.

Jaroslaw Kaczynski a fost întrebat cine beneficiază de pe urma acestei crime. Politicianul a evocat politica fratelui său opusă intereselor Moscovei, atât în cursul conflictului dintre Rusia şi Georgia, cât şi în strategia de construire a conductelor de gaze pentru a evita Rusia.

Acuzaţii la adresa Germaniei şi Franţei, în contextul războiului din Ucraina

„Fac un apel la întreaga Europă liberă la o mare mobilizare pentru apărarea Ucrainei şi a libertăţii. Această apărare necesită şi elucidarea definitivă a acestei afaceri (de la Smolensk – n.red.), inclusiv a responsabilităţilor personale, şi aducerea în faţa justiţiei a tuturor autorilor ei”, a mai precizat Jaroslaw Kaczynski.

Înainte, acesta acuzase Germania şi Franţa cu privire la apropierea de Rusia, afirmând că cele două puteri europene au „o simpatie foarte puternică pentru Moscova”.

„Ani în șir, guvernul german nu a vrut să vadă ce face Rusia sub conducerea lui Putin, iar astăzi se vede rezultatul”, a declarat vicepremierul polonez.