Sistemul financiar din zona euro s-a confruntat cu provocări pe câteva fronturi în a doua parte a anului, printre care negocierile privind datoria Greciei şi turbulenţele de pe pieţele bursiere chineze. Impactul acestor evoluţii asupra sistemului financiar a fost ţinut sub control în cea mai mare parte, dar în continuare dificultăţile cu care se confruntă pieţele emergente afectează pieţele, se arată în raport.
BCE este îngrijorată de situaţia din China, a doua economie mondială. ”Turbulenţele de pe pieţele bursiere din China şi alte economii emergente, înregistrate în august, au dus la efecte negative semnificative extinse în întreaga lume, inclusiv în zona euro. Evoluţiile din China şi alte mari state emergente au devenit un motor important al încrederii pe plan global”, apreciază BCE.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat, pentru Reuters, că la şedinţa de politică monetară din decembrie oficialii Băncii Centrale Europene ar putea extinde programul de relaxare cantitativă (QE) şi introduce unele costuri pentru instituţiile financiare care îşi ţin banii la BCE. Sumele păstrate de bănci la BCE sunt estimate la 170 de miliarde de euro.
Stagnarea economiei zonei euro şi temerile privind inflaţia au dus săptămâna aceasta la o serie de întâlniri la nivel înalt ale oficialilor BCE, la Frankfurt. ”Avem deflaţie, trebuie să facă ceva. Nimeni nu ştie cum vor evolua lucrurile în următorii ani”, susţin sursele.
Luna aceasta, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a anunţat că BCE este pregătită să majoreze luna viitoare programul de relaxare cantitativă (QE), deoarece perspectivele economice se înrăutăţesc şi inflaţia scade.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 0,1% în luna octombrie, de la minus 0,1% în septembrie, arată datele Eurostat. În martie 2015, Banca Centrală Europeană a demarat mult-aşteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 miliarde de euro (1.200 miliarde de dolari), dar inflaţia rămâne mult sub ţinta BCE, uşor sub 2%.
Programul BCE de stimulare a economiei zonei euro poate fi prelungit dincolo de septembrie 2016 dacă va fi necesar, alte instrumente pot fi de asemenea activate pentru a întări impactul achiziţionării de obligaţiuni, a dat asigurări şeful BCE.
Un sondaj derulat de Reuters în rândul a 19 traderi arată că BCE va adopta noi măsuri pentru a sprijini economia zonei euro şi majorarea inflaţiei. 11 dintre cei 19 traderi intervievaţi susţin că BCE va extinde programul de achiziţii cu încă 20 de miliarde de euro lunar, suma totală din fiecare lună ajungând la 80 de miliarde de euro. Traderii sunt convinşi că Banca Centrală Europeană va prelungi programul de relaxare cantitativă. Analiştii consideră că programul BCE de relaxare cantitativă, deprecierea euro şi declinul preţului ţiţeiului vor stimula economia zonei euro în acest an. (Sursa: Agerpres)