Stockholm a riscat cu răspunsul său la pandemie, dar nici economia și nici sistemul medical nu i-au intrat în colaps. Cine naiba are dreptate? Toți nu putem avea.
O țară a ieșit aproape complet de pe radarul Covid-19: Suedia. Cu nu mai mult de două luni în urmă ea se ținea de mână cu Regatul Unit respingând carantina totală și proclamându-și încrederea în „distanțarea socială”.
Apoi, pe 23 martie, Boris Johnson a făcut o întoarcere de 180 de grade lăsând Suedia și, într-o mai mică măsură, Germania, pe cont propriu. De atunci această divergență a căpătat valențe radicale și politice.
Guvernul suedez de centru-stânga, atât de drag lui Bernie Sanders și liberalismului mondial, a început brusc să fie lăudat de dreapta libertariană.
La fel ca alte milioane de oameni, am devenit și eu un epidemiolog de canapea. E o reacție instinctivă. Mi se ordonă zilnic de către premierul meu să trăiesc cu frica de moarte. Am ajuns să-mi duc viața în mijlocul unei miasme de rate „R”, teste antigen, rate ale mortalității și „exces de decese”, comentează Simon Jenkins, pentru The Guardian.
Acum, când Europa și întreaga lume ies cu ochii cârpiți pentru a contabiliza prăpădul carantinei, o întrebare încă își mai așteaptă răspunsul. A avut Suedia dreptate?
Acel tabel care ne captează atenția zilnic este clasamentul internațional al deceselor per milionul de locuitori. Deși datele nu sunt de încredere, există o realitate crudă a numărătorii cadavrelor.
Însă singura concluzie care se poate trage de pe urma cifrelor este că acel tabel internațional nu poate ajuta la adoptarea unor politici.
Nu există nici o corelație între mortalitate și asprimea carantinei. Cele mai drastice măsuri de carantină – cum au fost cele din China, Italia, Spania, Noua Zeelandă și Regatul Unit – au produs mortalități deopotrivă mici și mari per milion.
Tehnologia înaltă pare să fi „funcționat” în Coreea de Sud, dar la fel de bine s-a descurcat și Suedia fără tehnologie. Cu 319 decese per milion, Suedia depășește de departe țări care au impus carantina, precum Norvegia (40) și Danemarca (91), dar e și depășită de departe de alte țări cu măsuri stricte, precum Regatul Unit (465) și Spania (569).
Politica relaxată a Suediei e dirijată de doi oameni de știință: Johan Giesecke și discipolul său Anders Tegnell. Ultimul gestionează strategia Suediei, apărând zilnic în presă pentru a oferi date concrete și beneficiind de un sprijin popular de 73%. Spre deosebire de Britania politizată, miniștrii suedezi nu-și asumă frecvent acest rol.
Tegnell a fost mereu categoric. Un anume grad de distanțare socială și evitarea aglomerației sunt suficiente. Cât despre carantină: „nimic legat [de ea] nu are vreo bază științifică”.
Din perspectiva lui Giesecke, un manierat virolog veteran al Organizației Mondiale a Sănătății, Covid-19 e „un tsunami care mătură lumea”, dar, observă el, îi amenință înainte de toți pe cei bătrâni și bolnavi. El admite că mortalitatea peste medie a Suediei demonstrează că țara a comis erori.
„Inițial nu i-am adăpostit pe cei vârstnici și vulnerabili”. Economia țării a suferit de pe urma unui colaps al exporturilor, dar a rămas deschisă și în funcțiune și nici nu a avut o explozie a „deceselor în exces din toate cauzele”, cum au pățit Regatul Unit și alte state cu carantină strictă.
Această creștere pare să fi avut loc datorită unui colaps parțial al altor zone critice ale asistenței de sănătate.
Unde zic eu că a riscat Suedia cu politica ei este faptul că și-a pus credința în dezvoltarea unei „imunități colective” care o va proteja de viitoare valuri pandemice.
Giesecke consideră că jumătate dintre suedezi au fost probabil infectați, iar testele sugerează că un sfert din populația Stockholmului are virusul și va fi probabil – dar în nici un caz sigur – protejată de noi valuri.
Pentru comparație, în Oslo procentul e de numai 2%. Această diferență de vulnerabilitate nu va putea fi testată decât dacă va apărea un al doilea val.
Mai la obiect, nu există nici o probă că imunitatea în masă s-ar fi dezvoltat oriunde altundeva. În Germania, un alt sceptic în privința carantinei, virologul Hendrik Streek, apreciază că țara s-ar putea apropia de o imunizare a unei treimi din populație, o perspectivă optimistă.
Dar, ca politică, ideea îi neliniștește pe mulți. Atât de mare a fost teama generată în martie în Regatul Unit de „imunitatea de turmă” încât aproape nimeni nu mai îndrăznește măcar a pronunța sintagma.
Totuși, spune Tegnell, orice am gândi fiecare dintre noi, „nu există altă scăpare” decât să găsim modalități de a trăi cu virusul. Nu există vreun semn că vom avea un vaccin prea curând. Nu putem distruge economia mondială pe o perioadă indefinită. Mai bine ne-am concentra pe protejarea sistemelor noastre medicale pentru a lupta cu pandemia, dacă se va întoarce.
Un comentator pe jumătate suedez, Freddie Sayer, a monitorizat îndeaproape această dezbatere din Regatul Unit. El a observat că, cu fiecare săptămână care trece, restul Europei se apropie consecvent de imitarea modelului suedez. Și o face pentru că economiile moderne – și populațiile lor – pur și simplu nu pot trăi cu o asemenea anomalie zdrobitoare cum este cea pe care au experimentat-o în ultimele două luni.
Regatul Unit se confruntă acum cu două probleme. Consider că criticile inițiale împotriva lui Boris Johnson au fost nedrepte. El venise cu o pledoarie respectabilă pentru o abordare bazată pe evidențe, dar ar fi fost bine să-și fi concentrat atenția pe sectoarele cele mai vulnerabile – sistemul de sănătate și cel de îngrijire.
Prin întoarcerea lui de 180 de grade a optat însă pentru politica fricii. Acum i-a făcut pe muncitori să fie speriați de muncă și pe părinți speriați de școli. Și-a înspăimântat economia până a rămas inertă.
Împărtășesc opinia unor oameni de știință precum David Spiegelhalter de la Cambridge și Carl Heneghan de la Oxford, conform cărora virusul are o putere de contagiere fără precedent, dar va trece. Principala variabilă se va dovedi a fi modul în care au reacționat guvernele și, în funcție de asta, pagubele suferite de serviciile medicale în general și de întreaga economie.
Suedia a riscat prin răspunsul ei, dar la fel a procedat și restul lumii. Carantina adoptată de Africa de Sud amenință țara cu o catastrofă deopotrivă economică și politică.
ONU avertizează că lumea poate pierde patru ani de creștere economică, cu un cost total de 8,5 trilioane de dolari. Foametea și alte boli vor fi în floare. Acesta era cu siguranță riscul mai mare.