Europa este la un pas de război! Tensiunile dintre Turcia și Grecia sunt departe de a se fi sfârșit iar acum a venit rândul grecilor să lanseze un mesaj cutremurător. „A venit ora să ne întărim forţele armate”, a spus premierul grec.

Declarațiile sale sunt făcute în contextul relațiilor din ce în ce mai tensionate cu Turcia, care revendică dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi într-o zonă maritimă pe care Atena o consideră ca fiind sub suveranitatea sa.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat un important program de cumpărare de arme şi o reorganizare a forţelor armate ale ţării, informează France Presse. Acesta a susținut că Grecia urmează să-şi procure 18 avioane de vânătoare de fabricaţie franceză Rafale, precum şi fregate şi elicoptere, să recruteze 15.000 de soldaţi suplimentar şi să finanţeze mai substanţial industria sa de apărare.

„A venit ora să ne întărim forţele armate. Este vorba despre un program important care va forma un scut naţional”, a susținut premierul grec, menționând că această măsură ar urma să ducă la creearea a mii de locuri de muncă.

Premierul Mitsotakis este de părere că Turcia că „ameninţă” frontierele orientale Europei şi că „pune în pericol” securitatea regională.

În ultimele săptămâni, cele două ţări şi-au arătat muşchii prin declaraţii belicoase, manevre militare şi trimiterea de nave în zonă.

Franţa şi-a arătat clar sprijinul pentru Grecia prin desfăşurarea de nave de război şi a unor avioane de luptă în regiune, o iniţiativă denunţată virulent de către preşedintele turc.

În replică, Ministerul Afacerilor Externe din Turcia susține că președintele Franței a făcut din nou afirmații arogante dintr-un vechi reflex de colonialist. În plus, ministerul turc consideră că Emmanuel Macron, șeful statului francez, favorizează tensiunile şi pune în pericol interesele Europei şi ale Uniunii Europene. „În loc să pozeze orbeşte ca avocat al Greciei şi al ciprioţilor-greci (…), Franţa ar trebui să adopte o poziţie ce favorizează reconcilierea şi dialogul”, a continuat el.