Europa lucrează la armele pentru viitoarele războaie

Emmanuel Macron, partizan al unei Europe independente (militar) de SUA și economic (de China) are ambiții mari. Unele au fost deja expuse fie cu ocazia crizei sanitare în 2020-2021, fie în timpul crizei ucrainiene în 2022-2023. Dar programul său datează încă din primul mandat când, într-o lume legănată încă de blândețea globalizării, cerea pentru Europa controlul armelor aflate pe teritoriul său și gestionarea crizelor din imediata ei vecinătate.

Reamintesc că pe teritoriul Europei SUA avea  trupe și ogive nucleare în mai multe țari cum ar fi Marea Britanie sau Italia, iar conflictele de la frontieră erau cel mult cele din Nagorno Karabach sau din Orientul Mijlociu, mare producător de teroriști împotriva creștinătății.

Adaug, în trecere, că unele industrii farmaceutice de bază au fost repatriate și am ajuns mari producători de aspirină și paracetamol…

Dar ambiția lui Macron era aceea a părinților fondatori ai UE, și anume integrarea industriilor de apărare europene în așa fel încât, fiecare depinzând de altul, să nu mai fie posibil un conflict sângeros pe continent, așa cum au fost cele din secolul trecut.

Politica europeană de Apărare a fost lansată intre Franța și Marea Britanie, cu multă vreme în urmă și cu avansuri minime. Între timp, Marea Britanie a părăsit UE și, ca în primele zile Comunității otelului și carbonului, Franța contează, în primul rând, pe Germania.

Lucrurile nu sunt însă deloc simple. Franța și Germania sunt partenere și concurente , cu divergente geostrategice  aupra chestiunilor de suveranitate. 

Trei programe importante sunt în acest moment în dezvoltare între cele două țări: Scaf, MGCS și Tigre MkIII. Jurnalistul economic Pascal Samama susține că războiul din Ucraina va avea consecințe asupra programelor deja lansate.

Franța și Germania lucrează împreună asupra Scaf (sistem de luptă aeriană al viitorului), tancul MGCS (Main Ground Combat System) care este următoarea generație de tancuri grele și la modernizarea elicopterului Tigru la standardele MkIII.

Aceste trei programme de înalta tehnologie trenează însă în ultima vreme. Dacă la nivel politic, decizia este aceea de a-și uni eforturile, cele care pun piedici sunt industriile de armament care vor să își apere tehnologiile și piețele. Ca să citam un specialist în chestiunile de apărare, « Franța are o industrie de apărare, Germania are o apărare a industriei ».

Învățămintele războiului din Ucraina au avut și ele un impact. Programele prevăzute între cele două țări ar trebui să înceapă din 2035, chiar 2040, însă urgența în acest moment nu este dezvoltarea armelor viitorului ci producția de armament, acum, imediat și gata de utilizare pentru frontul ucrainian. 

Avionul viitorului, Scaf, e gata de lansare

Scaf, avionul cel mai avansat din punct de vedere tehnologic din lume, este aproape gata de decolare. Bugetul care i-a fost alocat este de 3,2 miliarde de euro, împărțite intre Franța, Germania și Spania. Acest avion ar urma să înlocuiască avioanele franceze Raffale si cele germano-spaniole Eurofighter la orizontul anului 2040.

Prima demonstrație în zbor ar trebui să aibă loc în 2029 iar finanțarea a fost deja deblocată de cei trei parteneri. Principala problemă – și care a fost, se pare, depășită – a aparut între cele două industrii care se afla în centrul proiectului, Airbus și Dassault. Așadar, lansarea oficială a fazei industriale va începe în 20 martie, peste trei săptămâni adică – după informațiile pe care le-a obținut Pascal Samama. 2000 de tehnicieni din Europa sunt mobilizați, între care 800 la Airbus.

Avionul pare atât de promițător încât alte state europene sunt gata să se alăture proiectului. Belgia de exemplu și-a confirmat deja intențiile. Cu recrutarea acestora, proiectul s-ar putea ridica la 100 de miliarde de euro.

MGCS – succesorul tancurilor Leopard și Leclerc

Tancul MGCS (Main Ground Combat System) ar urma să înlocuiască tancurile Leopard2, german și Leclerc, francez,  încă din 2040. Chiar dacă proiectul este pe calea cea bună, și aici sunt mici probleme iar în 2017 a fost pe cale de a fi abandonat.. Pentru acest proiect sunt implicate industriile franceze și germane care au găsit până la urmă un acord pentru împărțirea sarcinilor.

Până una alta, Franța își modernizează tancurile Leclerc care sunt în acest moment cele mai avansate din punct de vedere tehnologic (cu 15 ani mai « tinere” decât Leopard) pentru a le face compatibile cu programul Scorpion pentru lupta colectivă. Pentru ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, soluția este paleativa iar pe termen lung, proiectul MGCS pare mai urgent decât cel al avioanelor Scaf.

Reinmetall, industrialul german, a luat-o însă înaintea programului comun și a prezentat deja la Eurosatory (cel mai mare Salon de Armament)  un prototip dezvoltat din fonduri  proprii și menit să înlocuiască Leopardul – KF-51 Panther, pe care se declară gata să il livreze în 2025.

Problema spionoasă: Elicopterele

Pascal Samama apreciază că programul cel mai fragil este cel al elicopterului Tigre MkIII. 

Este vorba în fapt de o simpa modernizare a elicopterului Tigre pentru o bătălie colaborativa, ceea ce i-ar da o nouă speranță de viață până în 2050. Proiectul a fost lansat intre Franța, Germania și Spania, doar că între timp, Germania a decis că e de preferat să se doteze cu elicopterele americane Apache dezvoltate de Boeing.

Paris și Madrid trebuie așadar să se descurce singure cu un program de 4 miliarde de euro. În timpul unei audieri la Senat săptămâna trecută, ministrul francez al Apărării părea mai puțin entuziast să continue proiectul și a cerut militarilor să facă o evaluare și, mai ales, să reflecteze asupra dronelor. Este ceea ce a indicat și Emmanuel Macron în discursul său în fata Armatei.