Nelly Didelot, de la cotidianul francez Liberation face o radiografie amplă a fenomenului imigraționist în Europa, în context geopolitic.
Hărțuirea navelor de salvare, acorduri cu țări nesigure, cum ar fi Libia… Pe Canalul Mânecii sau pe Marea Mediterană, Bătrânul Continent continuă să-şi consolideze protecția frontierelor, chiar dacă asta înseamnă împingerea exilaților pe drumuri din ce în ce mai periculoase. Adesea cu riscul punerii în pericol a vieții acestora…
Încă un rând de sârmă ghimpată a fost ridicat în jurul granițelor europene în acest weekend. Pentru „a face imposibilă trecerea Canalului”, potrivit ministrului britanic de Interne, Priti Patel, patrulele franceze pe plaje și de-a lungul coastei vor fi dublate și vor primi sprijinul dronelor și radarelor. Această întărire într-o regiune în care granițele sunt deja puse sub o supraveghere atentă poate forța migranții să încerce trecerea în condiții din ce în ce mai periculoase. Din ianuarie, unsprezece dintre ei au murit, pe mare sau pe autostradă, în timp ce încercau să ajungă în Anglia, scrie Nelly Didelot în Liberation.
Oricât de grea este, situația de la ţărmul Canalului nu atinge nivelul de pericol din Mediterana, unde cel puțin 132 de persoane au murit în noiembrie. Iosif, unul dintre cei mai tineri dintre ei, a fost înmormântat pe 15 noiembrie, sub un desen și câteva buchete de flori, pe insula italiană Lampedusa. El se născuse cu doar șase luni în urmă, în Guineea. Pe 11 noiembrie, bebelușul a alunecat din brațele mamei sale atunci când o canoe în care se aflau s-a spart. Salvatorii de la Open Arms, singura barcă de salvare care acționează în prezent în Marea Mediterană, au reușit să-l salveze, dar nu l-au putut resuscita.
Cel puțin alte cinci persoane s-au înecat în ziua aceea. A doua zi, 94 de migranți au murit în largul Libiei, aducând numărul de decese pe mare la 980, începând din ianuarie. Corpurile lor s-au alăturat celor dintre cei 20.000 de înecați în Marea Mediterană, identificați de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) de șase ani.
Migranții continuă să moară în Mediterana într-o indiferență politică tot mai mare și adesea departe de orice martor. Din această vară, navele ONG-urilor de salvare maritimă au fost împiedicate să-și îndeplinească misiunea. Șase dintre ei au fost blocați în porturile italiene, uneori de câteva luni. „Mai întâi a trebuit să respectăm o perioadă de carantină după debarcarea supraviețuitorilor în Palermo, apoi, pe 19 septembrie, aveam dreptul la unsprezece ore de inspecție a ambarcațiunii. Procedura a identificat 22 de nereguli, majoritatea minime, cum ar fi o lumină lipsă pe un coridor, explică Hassiba Hadj-Sahraoui de la Medici fără frontiere (MSF), ale cărei echipe operează la bordul ‘Sea Watch 4’. Problema majoră este că ni se cere să fim clasificați ca o barcă de salvare, în timp ce aceasta nu există în criteriile germane [nava este înregistrată în Germania, nota]”. „Sea Watch 4” este blocat la docuri din septembrie.
În această vară, „Ocean Viking”, o altă barcă operată de SOS Mediterana și „Sea Watch 3” au fost, de asemenea, ținute la sol de către autoritățile italiene pentru că aveau la bord un număr de „pasageri” mai mare decât cel prevăzut de capacitatea lor de reglementare. „Ideea este întotdeauna să-i facem pe oameni să creadă că acționăm ilegal. Legislația împotriva mafiei și a infracțiunilor grave a fost deja folosită împotriva noastră”, explică Hassiba Hadj-Sahraoui. Disputa s-a învârtit apoi în jurul unei chestiuni legate de îmbrăcăminte. La bord, supraviețuitorii primesc haine noi, în timp ce acelea pe care le purtau în timpul traversării, adesea impregnate cu păcură de la motoare, sunt aruncate la țărm. Autoritățile italiene cer ca aceste haine să fie tratate ca deșeuri medicale, ceea ce implică o procedură mult mai greoaie. Pentru Hassiba Hadj-Sahraoui, această hărțuire administrativă a ONG-urilor face parte dintr-o „strategie mai largă de externalizare a frontierelor și de interceptare a migranților. Pentru a evita să îi distribuie între ele, statele UE preferă să blocheze sosirile”.
În acest sens, obiectivul a fost atins: niciodată din 2012 numărul sosirilor ilegale în Uniunea Europeană nu a fost atât de scăzut. Doar 87.127 de persoane au intrat ilegal în ea din ianuarie, mai mult de 90% dintre ei pe mare, potrivit cifrelor Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM). Au fost 128.000 anul trecut, 147.000 în 2018 și 188.000 în 2017, departe de milionul din 2015. Desigur, anul nu s-a terminat, dar încercările de traversare sunt mai rare iarna. Potrivit unui raport al agenției europene de protecție a frontierelor Frontex, publicat pe 17 noiembrie, intrările ilegale au scăzut cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Scăderea plecărilor nu este suficientă pentru a explica această cifră. Europa a reușit să se baricadeze datorită acordurilor cu Libia și Turcia, care acționează ca o centură de reţinere. În centrul Mediteranei, care a devenit încă o dată principala rută de trecere, paznicii de coastă libieni sunt cei care veghează atent. Potrivit OIM, aceștia au returnat în Libia cel puțin 10.300 de persoane anul acesta – o țară considerată „nesigură” de către Oficiul francez pentru protecția refugiaților. Numai între 3 și 9 noiembrie, aproape 1.000 de persoane au fost arestate pe mare. Informațiile primite de la avioanele Frontex sunt cele care le permit să acționeze atât de eficient, potrivit MSF. Când acest lucru nu este suficient, gărzile de coastă europene se implică uneori direct. În largul Greciei, returnările sau înghesuirile ilegale de migranți, au fost documentate. Recent, o anchetă mass-media de investigație a arătat implicarea Frontex.
Blocajele îi împing pe migranți să folosească mereu noi rute sau să folosească altele vechi, perimate. Anul acesta, frecventarea rutei balcanice a crescut, în ciuda violenței polițiștilor de frontieră croați. În primele zece luni ale anului, 19.700 de persoane, adesea sirieni sau afgani, au folosit-o, cam de două ori mai mulţi decât anul trecut în aceeaşi perioadă. Plecările au crescut și în Tunisia, deși aceasta este o migrație ușor diferită. Este vorba în principal despre tunisieni – reprezintă 34% din totalul sosirilor în Europa înregistrate între iulie și septembrie – mai degrabă decât despre migranți în tranzit din Africa subsahariană, ca în Libia. Trecerile lor, adesea fără contrabandiști, se fac cu bărci mici.
În ultimele săptămâni, ruta prin Insulele Canare, folosită în anii 2000, a revenit în prim plan: 17.000 de persoane au debarcat în arhipelagul spaniol din ianuarie. „În 2019, 2.698 de persoane au ajuns acolo cu barca, faţă de doar 5.359 în octombrie 2020”, notează Vincent Cochetel, trimisul special al UNHCR în regiune, pe Twitter. Această „nouă” rută veche este la fel de periculoasă ca pe vremuri, iar contrabandiștii s-au adaptat pentru a ocoli unele închideri de frontieră”.
Riscante și contracarate din toate părțile, aceste sosiri ilegale sunt totuși infime. Pe scara numărului de străini aflați într-o situație ilegală în UE, estimată între 3,9 și 4,8 milioane de către Centrul de Cercetare Pew, ca şi pe scara imigrației legale, estimată de Bruxelles la 2,2 milioane oameni pentru anul 2018.