Michel Barnier, negociatorul şef al Uniunii Europene în dosarul Brexit, a declarat, joi, că va continua discuţiile intensive cu Marea Britanie în următoarele săptămâni pentru a ajunge la un acord. El a insistat că blocul comunitar este gata să poarte negocieri „până în ultima zi posibilă”, transmite Reuters.
„Vrem să dăm acestor discuţii toate şansele de a fi încununate de succes pentru a obţine un acord”, a precizat Barnier în cadrul unei conferinţe de presă după ce liderii europeni au discutat joi despre impasul în ajungerea la un acord privind relaţia post-Brexit cu Regatul Unit.
Michel Barnier a mai spus că va purta discuţii cu omologul său britanic vineri şi că se va afla la Londra în acest weekendul pentru a continua negocierile în vederea ajungerii la un acord.
Liderii statelor UE au convenit joi, 15 octombrie, să continue să discute cu Regatul Unit pentru a încheia un acord comercial „în următoarele săptămâni”, dar au decis, de asemenea, să intensifice pregătirile în caz că aceste negocieri problematice vor eşua.
Potrivit concluziilor summit-ului pe acest dosar, primul abordat, Consiliul European „constată cu îngrijorare că progresele realizate (în negocieri) asupra chestiunilor cheie care interesează Uniunea nu sunt nici acum suficiente pentru ca un acord să fie încheiat.”
Discuţiile sunt blocate de luni de zile în trei puncte prioritare pentru UE: pescuitul, garanţiile solicitate britanicilor în materie de concurenţă şi maniera de reglementare a diferendelor privind un viitor acord, scrie Agerpres.
Liderii celor 27 de state membre, care s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre relaţia post-Brexit cu Londra, au convenit în concluziile adoptate „să continue negocierile în săptămânile următoare”. În acelaşi timp, ei au cerut Regatului Unit să facă „gesturile necesare” pentru a se ajunge la un acord.
Sursă foto: Inquam Photos / Melinda Nagy