Războiul din Ucraina a luat prin surprindere întreg globul. Nimeni nu se aștepta ca Vladimir Putin să decidă, în final, invazia țării și nimeni nu lua în calcul efectele acestei decizii asupra gazelor la nivel european.
Întreaga Europă se confruntă cu o criză fără precedent a prețurilor la gaze și electricitate. De asemenea, Vladimir Putin a cerut și plata gazelor naturale rusești în ruble, lucru care a generat și mai multe îngrijorări la nivel european.
Cu toate acestea, este posibil ca ajutorul oferit de Statele Unite să fie marea salvare a continentului. Potrivit publicației Reuters, în luna aprilie, Europa a rămas principala destinaţie pentru livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, arată datele Refinitiv.
În același timp, sursa citată mai arată că tot în luna aprilie, exporturile SUA de gaze naturale lichefiate către toate destinaţiile s-au situat la aproximativ 7,10 milioane tone (MT), faţă de nivelul record de 7,67 milioane tone înregistrat în martie.
Europa, principalul importator de gaze din SUA
De asemenea, mai este menționat și faptul că, pentru a cincea lună consecutiv, Europa a fost principalul importator de gaze naturale lichefiate din SUA, preluând aproximativ 64% din aceste exporturi. Trebuie amintit și faptul că războiul din Ucraina a scos în evidenţă dependenţa Europei de gazele naturale din Rusia, determinându-i pe cumpărători să facă achiziţii din alte surse.
„Europa rămâne cumpărătorul dominant de gaze naturale lichefiate din SUA, iar tendinţa va continua probabil în următoarele luni”, a apreciat Reid I’Anson, analist Kpler.
Totodată, același expert a mai explicat și faptul că scăderea exporturilor americane de GNL vine în principal ca urmare a lucrărilor de mentenanţă planificate la fabricile GNL, care reduc capacitatea disponibilă de lichefiere, deşi exporturile încă depăşesc aşteptările, susţin experţii.
Aceași sursă menționează faptul că aproximativ 13% din exporturile americane de GNL au mers către Asia şi 2% către America Latină.
Efectele deciziei luate de Putin
De asemenea, mai trebuie menționat și faptul că, ultimele săptămâni creşterea globală a preţurilor gazelor s-a temperat. Spre exemplu, ăptămâna aceasta, gazele naturale lichefiate s-au tranzacţionat în Europa la aproximativ 30 dolari pentru un milion BTU (mmBtu – unitate termală – echivalentul arderii a 2,83 metri cubi de gaze naturale – n.r.), potrivit datelor Refinitiv, comparativ cu 39,22 pentru un milion BTU în prima săptămână din martie.
Amintim faptul că încă de săptămâna trecută, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în condițiile în care cele două țări au refuzat propunerea lui Vladimir Putin privind plata în ruble rusești a gazelor.
Încă din luna martie, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor care au devenit ”neprietenoase” cu Rusia după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble rusești.