Europenii riscă să treacă prin cel mai teribil sezon rece, asta dacă Rusia va reduce și mai mult exporturile de gaze, pe fondul războiului cu Ucraina. De aceea, Agenția Internațională pentru Energie îndeamnă guvernele europene să ia măsuri din timp pentru a evita un astfel de scenariu.
Europa riscă să treacă printr-o iarnă extrem de grea. Rusia ar putea reduce și mai mult exporturile de gaze
Europa trebuie să se pregătească imediat pentru întreruperea totală a gazelor rusești în sezonul rece din acest an, este avertismentul venit din partea Agenției Internaționale pentru Energie, care adaugă că guvernele europene trebuie să ia neapărat măsuri pentru a reducere cererea și a menține deschise centralele nucleare vechi.
Pe acest fond, Fatih Birol, șeful instituției, a precizat că decizia recentă a Rusiei de a reduce livrările de gaze către țările europene ar putea însemna un prim pas către alte reduceri substanțiale, subliniind că Moscova caută o pârghie în timpul războiului.
„Europa ar trebui să fie pregătită în cazul în care gazul rusesc este complet tăiat”, a declarat Birol într-un interviu pentru Financial Times. „Cu cât ne apropiem mai mult de iarnă, cu atât înțelegem mai bine intențiile Rusiei”, a spus el. „Cred că reducerile sunt orientate spre evitarea umplerii depozitelor din Europa și creșterea efectului de levier al Rusiei în lunile de iarnă”.
Agenția Internațională pentru Energie este finanțată în mare parte de membrii OCDE și a fost prima instituție care a acuzat Federația Rusă, în mod public, cu privire la manipulările livrărilor de gaz către bătrânul continent pe fondul conflictului armat cu Ucraina.
Criza a prins amploare
Fatih Birol a mai spus că măsurile de urgență luate în ultima săptămână de către țările europene sunt justificate, având în vedere dimensiunea crizei. Acesta se referea, printre altele, și la exploatarea vechilor centrale electrice pe cărbune.
El a mai zis că majorarea exploatării cărbunelui va avea caracter temporar și că va contribui la menținerea rezervelor de gaz pentru încălzire în perioada sezonului rece. Acesta a mai spus că emisiile suplimentare de dioxid de carbon, provenite din arderea cărbunilor, vor fi compensate de accelerarea planurilor Comisiei Europene de a renunța la dependența de combustibili fosili.
Rusia ar putea reduce și mai mult exporturile
Dar Birol a avertizat că măsurile luate până acum de guvernele europene probabil nu sunt suficiente dacă exporturile rusești ar fi complet întrerupte și a spus că țările ar trebui să facă tot posibilul pentru a păstra rezervele acum pentru a se asigura că depozitele pot fi umplute înainte de lunile de iarnă.
„Cred că vor exista măsuri de cerere tot mai multe și mai profunde [luate de guvernele din Europa] pe măsură ce se apropie iarna”, a declarat Birol, adăugând că raționalizarea livrărilor de gaze rămâne o posibilitate reală în cazul în care Rusia va reduce și mai mult exporturile.
Suedia și Danemarca au urmat marți Germania, Austria și Țările de Jos în anunțarea primei etape a planurilor de urgență pentru a păstra aprovizionarea cu gaze, dar niciunul dintre aceste planuri naționale nu include încă raționalizarea.
Europa și-a redus dependența de gazul rusesc la aproximativ 20% din totalul livrărilor de la invazia din Ucraina, de la aproximativ 40% înainte, potrivit companiei de consultanță ICIS, dar a apelat deja la majoritatea opțiunilor de diversificare a livrărilor, cum ar fi încărcăturile maritime de gaze naturale lichefiate.