Europa se cutremură! SUA au reafirmat că sancţiunile americane impuse Rusiei vor rămâne în vigoare atât timp cât Moscova "nu predă Ucrainei controlul asupra Crimeei", la exact cinci ani după anexarea acestei peninsule de către ruşi, transmite AFP.
„În urmă cu cinci ani, ocuparea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia a alimentat o escaladă în agresiunea rusă”, a estimat secretarul de stat american Mike Pompeo.
„Lumea nu a uitat minciunile cinice utilizate de Rusia pentru a justifica agresiunea sa şi pentru a masca tentativa de anexare a unui teritoriu ucrainean”, a adăugat el.
În 27 februarie 2014, parlamentul Crimeei a ales un nou guvern local şi a votat organizarea unui referendum cu privire la viitorul peninsulei. În 16 martie, acest referendum, denunţat drept ilegal în special de SUA, a avut ca rezultat anexarea Crimeei de către Rusia.
„Statele Unite îşi reiterează poziţia lor invariabilă: Crimeea face parte din Ucraina şi trebuie să revină sub control ucrainean”, a declarat Pompeo, care a denunţat represiunea din ce în ce mai gravă desfăşurată de regimul de ocupaţie rus, scrie Agerpres.
Oficialul american i-a cerut Moscovei şi să-i elibereze pe toţi „ucrainenii încarceraţi ca urmare a opoziţiei lor paşnice”, ceea ce înseamnă peste 70 de persoane, şi să pună capăt „imediat tuturor abuzurilor”.