Profesorul și geopoliticianul Dan Dungaciu a comparat actuala situație dintre Rusia și Ucraina cu situația din 1962, anul celui mai tensionat episod al Războiului Rece, adică criza rachetelor din Cuba. Astfel, specialistul a subliniat că situația este fără precedent.
Tensiuni fără precedent între Rusia și Ucraina
Amintim că Dan Dungaciu este coordonatorul Masteratului de Studii de Securitate de la Universitatea Bucureşti, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.
„Atunci a fost o situaţie relativ similară, în sensul că, în Cuba, pe un teritoriu strategic pentru SUA, americanii au constatat că sovieticii ai construit baze pentru lansatoare de rachete cu raza medie de 2000 km, ceea ce înseamnă că oraşele americane, inclusiv Washingtonul, puteau fi lovite oricând. American nu putea accepta asta, ca în „curtea” ei strategică să se petreacă aşa ceva şi a reacţionat.
Cele două armate au fost faţă în faţă, războiul părea iminent, a existat chiar şi un avion american doborât cu o rachetă rusească, un pilot ucis, Pentagonul a cerut retorsiuni militare, Kennedy, preşedintele american, s-a opus, a negociat cu liderul sovietic Hrusciv şi s-a obţinut scoaterea dispozitivelor sovietice din Cuba şi, la schimb, retragerea rachetelor americane din Turcia. Dar tensiunea a fost la apogeu, al treilea Război Mondial posibil… Fusese declanşată starea de alertă generală la nivel doi, primul nivel sub activarea butonului nuclear, adică cea care permitea bombardarea Moscovei cu avione care plecau din Turcia”, a explicat acesta, conform adevarul.ro
Astăzi ne aflăm într-o situație similară
„Fără să forţăm comparaţiile, astăzi suntem într-o situaţie similară. Ucraina este Cuba Rusiei. Pentru Rusia, Ucraina şi Belarus sunt linii roşii strategice. Nervozitatea ruşilor astăzi provine nu doar din această realitate, ci din faptul că au constatat, extrem de iritaţi, că americanii le-au pregătit o surpriză strategică. Succesul lor din 2014, adică împiedicarea Ucrainei să intre în UE şi NATO, nu a reuşit să anuleze şi un alt scenariu, sugerat astăzi, abil, de americani: Ucraina nu intră în NATO, dar dacă NATO „intră” în Ucraina? Dacă, de pildă, America se comportă ca şi cum Ucraina este în NATO, şi va face acolo ceea ce a făcut în România: scut anto-rachetă, sprijin militar, vânzare de arme letale performante etc. Adică să facă din Ucraina un „portavion american nescufundabil”, cum spunea cineva… Acesta este motivul pentru care ruşii invocă scutul antirachetă din România, nu din cauza României, ci pentru că se tem foarte tare că ar putea să apară asemenea instalaţii şi în Ucraina
Această chestiune îi irită pe ruşi la culme şi nu au soluţii. De aici nervozitatea lor (faptul că Lavrov a publicat schimbul de scrisori cu nemţii şi francezii pe chestiunea Ucrainei este fără precedent), ameninţările lor, solicitarea de negocieri, care însă vor veni curând şi la cel mai înalt nivel.
Războiul nu îl vrea nimeni, de fapt: ruşii pentru că şi-ar pierde orice dram de credibilitate, nu doar externă, ci şi internă – populaţia nu va mai susţine asemenea aventuri; Ucraina nu pentru că Zelenski nu este Saakasvilli şi ştie că Ucraina îşi riscă statalitatea, cum a ameninţat Moscova; americanii nu pentru că problema rusă pentru ei nu e fundamentală, China este, şi că, în eventualitatea unei intervenţii ruse ei nu vor intra militar, dar vor fi obligaţi să impună sancţiuni economice Rusiei – scoaterea din sistemul SWIFT, de exemplu – care vor arunca Rusia din nou într-o criză precum în anii 90… Ce te faci cu o Rusie sărăcită, instabilă, înfuriată, cu o populaţie incomparabil mai anti-occidentală decît în anii 90? E un scenariu de coşmar…
Prin urmare, pentru război nu se pregăteşte nimeni cu adevărat, dar nu este exclus, ca în 1962… Tot ce vedem acum, inclusiv la nivel de campanii mediatice care vin nu doar dinspre Rusia, este o pregătire pentru o negociere. Dacă nu în decembrie, la următorul summit Biden-Putin, faţă în faţă, va trebui găsită o soluţie.
În realitate, suntem la sfârşitul unui ciclu istoric, ciclul extinderii euro-atlantice înspre Est, şi trebuie să găsim formula strategică, politică şi tehnică prin care acest final de ciclu să fie consemnat şi formalizat – mai concret, trebuie clarificat statutul strategic al teritoriului dintre NATO/UE/SUA şi Rusia”, a conchis profesorul.