Situația pare să se complice la nivel european odată cu lansarea gazoductului Nord Stream 2. Ucraina avertizează Uniunea Europeană că va deveni dependentă de Rusia în momentul în care va avea loc demararea proiectului.
Lansarea gazoductului Nord Stream 2 va face ca Europa să fie complet dependentă de conductele de gaze gestionate de Rusia, anunță Ucraina. Motivul ar fi acela că ruta ucraineană pentru livrările de gaze spre Europa o să dispară. Anunțul a fost făcut de directorul general al operatorului reţelei de gazoducte din Ucraina (GTSO), Serhiy Makogon, conform Reuters.
Legătură directă între Rusia și Germania prin Marea Baltică
Gazprom a transmis recent că este la un pas de a termina construcţia conductei Nord Stream 2. Aceasta ar trebui să facă legătura directă între Rusia şi Germania prin Marea Baltică. În acest mod, livrarea de gaze ruseşti care acum trece prin Ucraina va fi redirecționată pentru a ajunge în Europa fără să treacă prin țara vecină României. Totuși, Gazprom ar putea să se lovească de unele obstacole în procedura de autorizare a noii sale conducte.
„Dacă Gazprom va reuşi să lanseze Nord Stream 2 şi noi vom fi forţaţi să optimizăm sistemul ucrainean, atunci nu va mai exista pentru Europa opţiunea de a se îndrepta spre Ucraina”, a transmis Serhiy Makogon.
Reacția Ucrainei după construcția gazoductului Nord Stream 2
Oficialii din Ucraina au catalogat în repetate rânduri conducta Nord Stream 2 drept o armă rusească şi o ameninţare la adresa securităţii Europei, subliniind că încă nu este prea târziu pentru a opri acest proiect. În replică, oficialii ruşi susţin că gazoductele Nord Stream 2 şi TurkStream sunt concepute pentru a îmbunătăţi securitatea energetică a Europei, transmite Agerpres.
O scădere a livrărilor de gaze ruseşti spre Europa a condus la o creştere rapidă a preţurilor, iar Makogon susţine că Gazprom ar putea adopta şi alte măsuri dure pentru a-i convinge pe europeni să utilizeze noile sale conducte.
În 2006 şi 2009, în timpul unor dispute cu Ucraina pe tema gazelor naturale, Gazprom a suspendat temporar tranzitul gazelor naturale spre Europa în plină iarnă.
„Oamenii au o memorie scurtă, 2009 este anul în care Gazprom a făcut Europa să îngheţe”, a spus Makogon.
Livrările prin Ucraina au fost deja reduse
Kievul se teme că începând din 2024 Gazprom va înceta tranzitul gazelor naturale prin Ucraina, iar compania rusă a început deja să îşi reducă livrările. În plus, începând din luna octombrie a acestui an, Ungaria ar putea înceta să mai primească gaze naturale ruseşti care să treacă prin Ucraina, iar Polonia ar putea înceta să mai utilizeze ruta de tranzit începând din 2023.
În luna iulie a acestui an, liderii Germaniei şi SUA au anunţat un acord care trebuia să elimine o parte din îngrijorările autorităţilor de la Kiev cu privire la Nord Stream 2, însă Ucraina spune că aceasta este singura promisiune pe care a primit-o până acum.
Sursă foto: Dreamstime