Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a prezentat, miercuri, un nou "pact de migrație" care urmează să înlocuiască Regulamentul de la Dublin, care între timp a devenit inaplicabil.
În 2015, Uniunea Europeană a fost profund zguduită și împărțită de criza migrației. Mecanismul pentru distribuirea obligatorie a solicitanților de azil pe care l-a adoptat s-a confruntat cu refuzul primirii de către țările din Est.
Cinci ani mai târziu, Regulamentul de la Dublin, care obligă țările de primă intrare (Grecia, Italia, Malta) să examineze cererile, a terminat de produs efectele sale perverse: tabere inumane, întârzieri îndelungate la examinare, migranți rătăcitori care îşi încearcă norocul în mai multe țări.
După multe alte tragedii, inclusiv nenumărate naufragii în Mediterana, incendiul din tabăra Moria, pe insula greacă Lesbos, din 9 septembrie, a arătat că UE nu mai are dreptul la eroare într-un domeniu care pune sub semnul întrebării valorile pe care îşi are fundamentul.
Cum se poate ieși din impas?
Pentru a ieși dintr-un impas care alimentează neputinţa Uniunii în ochii populațiilor europene, este necesar un compromis acceptat de toți și operațional pe teren. Atât complex, cât și subtil, „pactul de migrație” prezentat miercuri, 23 septembrie, de către Ursula von der Leyen, președinta Comisiei, intenționează să răspundă acestor așteptări.
În loc să ceară în zadar țărilor din Europa Centrală să primească străini pe care nu îi doresc, textul vrea să le oblige să organizeze și să finanțeze expulzarea persoanelor respinse.
Dacă nu reușesc, vor fi obligate să le admită pe teritoriul lor. În caz de criză, țările „din prima linie” ar fi ușurate printr-un mecanism de distribuție între cele 27 de țări în funcție de bogăția și populația lor. În plus, UE ar restrânge acordarea de vize cetăţenilor din ţările care refuză să readmită migranţii respinşi.
Joc periculos de cuvinte
Ursula von der Leyen se joacă periculos cu cuvintele atunci când promite să „abolească” Regulamentul de la Dublin: cererile de azil ar continua să fie procesate de țara de primă intrare, iar unii solicitanți ar putea fi plasaţi în detenţie în timpul perioadei accelerate – trei luni – pentru examinarea cazului lor.
Pe de altă parte, este dificil de văzut cum ar putea fi realizată „gestionarea” migranților de la distanță de către țări refractare la primirea lor.
Provocare uriașă pentru Europa
Europa se afla în faţa unei uriaşe provocări: închiderea căilor legale pentru imigrația forței de muncă a banalizat recursul la cererile de azil, alimentat şi de crizele din Siria, Afganistan și Africa. Această realitate presupune un tratament uman și rapid, capabil să recunoască multiplele situații de persecuție.
Combinația dintre un control sporit al frontierelor externe ale UE, o formă de „solidaritate” între Cei 27, un mecanism accelerat de examinare a cererilor și expulzarea solicitanților respinşi, ar putea permite progresul către politica comună de azil indispensabilă, dar deocamdată de negăsit.
Rămâne să obținem acest compromis fragil susținut de state, în special de cele din Est. Germania și Franța, principalele țări gazdă, trebuie să sprijine găsirea unui acord care să permită atât asigurarea rolului de azil al Uniunii Europene, cât și uşurarea situaţiei țărilor a căror poziţie geografică le expune mai mult decât pe altele la fluxurile migratorii.
Pentru că nimic nu este mai rău decât o regulă inaplicabilă ca cea de astăzi. Nimic nu este mai dăunător și periculos pentru pacea socială și democrație decât otrava lentă a xenofobiei instilată de ani de zile de spectacolul prelungit al cacofoniei europene.