Vest, planuit cu peste un deceniu in urma, nu ar trebui sa se lase asteptate. In cel mult sase ani, UE si-a propus sa devina cea mai competitiva putere mondiala, deplin integrata economic si politic, capabila sa faca fata presiunilor celorlalti mari actori de pe scena internationala. Intre dorinta si prezent sta realitatea complexa, deseori iesind din tiparele proiectate la Bruxelles.Romano Prodi isi incheie mandatul de presedinte al Comisiei Europene in plina glorie. El si echipa sa au negociat si finalizat cel de-al cincilea val al extinderii din istoria Uniunii Europene. Unitatea lor in actiune nu se regaseste si in opinii. Directoratul Extindere insista in a afirma ca nici un alt val anterior al extinderii nu a fost atat de bine pregatit, iar impactul imediat asupra noilor si mai vechilor state membre nu va fi nici pe departe atat de cumplit pe cat estimeaza euroscepticii. Alti oficiali europeni nu se sfiesc sa sustina contrariul. Majoritatea tarilor central si est-europene nu sunt pregatite pentru marea confruntare. Ele isi datoreaza norocul agendei politice a Uniunii Europene, decizia admiterii lor in clubul celor 15 avand prea putin de-a face cu indeplinirea criteriilor aderarii, vagi dealtfel. Drept argument in favoarea politizarii intregului proces stau perioadele de tranzitie acordate noilor membri. Scopul este tocmai acela de a-i ajuta ca intr-adevar sa devina apte sa joace dupa regulile acquis-ului comunitar.Indiferent insa de ratiunile ce stau in spatele zilei de 1 mai 2004, un lucru este cert: Uniunea Europeana s-a mai apropiat un pas de indeplinirea obiectivelor Agendei Lisabona. Prilej de bucurie pentru oamenii politici, atunci cand se afla in fata camerelor de luat vederi, dar si de ingrijorare in spatele usilor inchise.Uniunea economica este departe de a fi realizata. Libera circulatie a fortei de munca, a marfurilor si capitalurilor in interiorul Uniunii ramane un ideal. Cu toate presiunile Comisiei Europene, statele membre nu renunta fara lupta la unele din atributele suveranitatii lor. Dilema este grea, iar guvernele sunt nevoite sa-i faca fata. Au de ales intre a-si pierde electoratul prin masuri nepopulare sau a face fata sanctiunilor Comisiei Europene. Guvernele francez si german refuza sa privatizeze companiile si utilitatile publice, sa reduca cheltuielile bugetare si sa scada consumul. Italia le urmeaza exemplul si, mai nou, state altadata fara probleme de deficit bugetar li se raliaza. Industriile nationale nu mai sunt protejate de bariere tarifare, comertul este liberalizat in interiorul Uniunii Europene. Pandesc insa din umbra bariere netarifare, peste zece mii, aparand producatorii locali de concurenta externa. Cetatenii statelor membre pot circula nestingheriti de colo-colo. Cand vine vorba de angajare, lucrurile se complica. Legea comunitara incurajeaza mobilitatea fortei de munca, dar angajatorii au ultimul cuvant. Exista instante care pot rezolva asemenea probleme, dar de regula nu se prea ajunge in fata lor. Nici Comisia Europeana nu este foarte drastica in a folosi mijlocele de constrangere de care dispune.Uniunea politica apare si mai complicat de realizat. Marea Britanie face opinie separata. Ameninta chiar cu referendum pentru iesirea din UE daca interesele sale vor fi lezate. Franta, Germania si Austria simt ca au vocatie de conducatori si ca celelalte state ar trebui sa le urmeze. Deciziile politice se iau cu mare greutate, coagularea unei pozitii comune este sovaielnica. Forta economica a celor mai importanti contribuabili la bugetul comunitar forteaza mana politicului, impasul in care se afla discutiile pe marginea impartirii voturilor in UE demonstrand-o pe deplin. Acestea sunt cele mai vizibile tuse ale tabloului in care fostele state comuniste vor incerca sa joace un rol cat mai indepartat de periferie. Au economii mai dinamice, cetateni mai putin pretentiosi si cheltuiesc mai putin cu asigurarile sociale. Iar daca nu se relaxeaza vazandu-si sacii in caruta aderarii, au toate sansele sa alimenteze motoarele obosite ale UE.
plusurile extinderii uniunii europene
· Crearea unei piete unice impresionante, de peste 450 de milioane de consumatori, prin spulberarea barierelor comerciale dintre statele membre si noii sositi.
· Cresterea investitiilor straine in regiune, ca urmare a garantarii stabilitatii economiei de piata data de apartenenta la Uniunea Europeana.
· Continuarea reformelor in centrul si estul Europei in directia privatizarii si restructurarii industriei, diminuarii rolului statului in economie si crearii unei economii de piata functionale. Incurajarea reformelor structurale in tarile membre ale Uniunii Europene.
· Promovarea democratiei in tarile foste comuniste, concomitent cu intarirea stabilitatii Uniunii Europene prin asigurarea securitatii flancului estic.
minusurile extinderii uniunii europene
· Incetinirea cresterii economice la nivelul Uniunii Europene, ca urmare a decalajelor dintre economiile statelor membre si cele ale tarilor central si est-europene.
· Companiile vestice vor scoate de pe pietele estice, ramase fara protectie, firmele neviabile, ducand la cresterea somajului si a criminalitatii.
· Rigidizarea procesului decizional la nivelul Uniunii Europene, ca urmare a intereselor nationale divergente i a barierelor lingvistice ce-i despart pe vechii membri de cei noi.
· Existenta pericolului recrudescentei nationalismului si xenofobiei in vestul continentului, confruntat intr-un viitor nu foarte indepartat cu migratia fortei de munca estice.
· Acutizarea diferendelor pe marginea bugetului Uniunii Europene, diferende determinate de costurile extinderii pana in 2010 – o mie de miliarde de euro.
