Europa intenționează să treacă pe economie de război? Ce ar putea însemna, concret, acest lucru? Preluări de fabrici, controlul prețurilor, raționalizarea alimentelor? se întreabă Deutsche Welle într-un comentariu. Publicația germană vrea să descifreze la ce se referă politicienii europeni când susțin sau resping necesitatea unei „economii de război”.
Termenii interschimbabili „economie de război” sau „economie în timp de război” readuc în memorie măsuri dramatice din vremurile întunecate de altădată: guvernele își reconfigurează întregul sistem economic și producția industrială pentru a acorda prioritate producției de război. Comisarul UE Thierry Breton a început să invoce acest concept la începutul lunii martie, în timp ce a căutat – și continuă să caute – o accelerare rapidă a comenzilor guvernamentale și a producției de muniție și de arme, atât pentru a aproviziona Ucraina, cât și pentru a reface propriile stocuri ale UE. În ciuda multiplelor decizi ale UE de a spori finanțarea și de a reduce barierele pentru achizițiile comune, lucrurile se mișcă mult prea lent, crede el.
„Întârzierile nu sunt în concordanță cu nevoile noastre imediate”, a declarat Breton într-o conferință de presă. „Există nevoia de a împinge baza industrială și de a o muta către o „economie de război”, dacă îmi permiteți să spun asta în acești termeni”, a afirmat Breton.
Fără permisiunea altor state?
Uniunea Europeană a adoptat și un plan prin care, la o adică, poate recurge la rezervele militare ca să sprijine armata lui Zelenski. In aceleași timp, se pare că Breton nu a consultat toate statele membre pentru a vedea dacă i se permite să pună problema în acești termeni. Germania este printre cele mai sensibile. Ambasadorul Berlinului în Polonia, Thomas Bagger, știe ceva despre proviziile de armament și consideră total neproductivă tactica lui Breton. „Nu veți avea un răspuns pozitiv la termenul „economie de război” în Germania”, a spus Bagger la începutul acestei luni.
„Nu este modalitatea corectă de a mobiliza efortul”. Această reacție nu este deloc surprinzătoare, explică Edward Lucas de la Centrul pentru Analiza Politicii Europene (CEPA). „O adevărată „economie de război” este atunci când oamenii cu arme vin și preiau fabrica ta și o fac să producă mai multe arme. Nu cred că cineva sugerează așa ceva” în Europa, spune Lucas, deși subliniază că Rusia a făcut deja acest pas.
Creșterea retoricii, nu a industriei
Un alt analist, Ben Tallis, de la Consiliul German pentru Relații Externe (DGAP), notează că președintele francez Emmanuel Macron a vorbit și el despre o „economie de război”, fără a întreprinde acțiunile dramatice pe care asta le presupune. „Ar avea numeroase implicații”, cum ar fi un control mai mare asupra economiei, spune Tallis. Probabil ar însemna raționalizări de diferite tipuri, ceea ce ar trimite un semnal foarte interesant populațiilor europene, unul pe care nu cred că actuala generație de politicieni din Europa de Vest este dispusă să-l dea”, scrie Deutsche Welle.
Nu încă!
Istoricul militar Slawomir Debski, șeful Institutului Polonez de Afaceri Internaționale (PISM), nu crede că este necesară trecerea la o „economie de război” , cel puțin „nu încă”, suspectând politicienii că nu știu nici ei ce vor să spună. „În 1942, Statele Unite au fost capabile să producă nave mari în 14 zile, în loc de doi ani”, a explicat el.
Acesta este tipul de privatizare a unei economii de război. Nu suntem acolo și nu e nevoie să introducem acest tip de regim în propria noastră economie, explică el. Ben Tallis sugerează că, în loc să invoce termenul, politicienii ar trebui să înceapă să explice ce se află în spatele unei „economii de război”. „Ucraina luptă pentru libertatea noastră și nu cred că acest mesaj a ajuns pe deplin în unele părți ale Europei de Vest”, a spus el.
Tallis susține că oamenii ar trebui să normalizeze acea logică și să accepte că se află într-un conflict serios pe care trebuie să-l câștige. „Cred că este corect să începem să pregătim mințile oamenilor pentru asta.” În schimb, ambasadorul Bagger nu este convins. „Important este să nu luăm aceste percepții diferite ale „amenințării existențiale” drept un semn de întrebare fundamental care spune că ceilalți nu înțeleg”, a argumentat el. Trebuie să înțelegeți că istoria și geografia sunt profesori foarte buni și ne-au predat lecții diferite”, subliniază el.