În urma „dezastrului Brexit” și a invadării Ucrainei de către Rusia, niciun politician de dreapta din Europa nu va mai pleda pentru ieșirea țării sale din UE, a declarat pentru Euractiv Guy Verhofstadt, unul dintre cei mai longevivi europarlamentari.
Fost prim-ministru al Belgiei, europarlamentar în grupul Renew Europe, Guy Verhofstadt, a avertizat că UE ar trebui să se miște rapid pentru a realiza o uniune viabilă în domenii precum apărare, energie și fiscalitate, pentru a face față provocărilor globale tot mai mari, informează Euractiv.
„Este momentul să facem funcționale uniunea fiscală, uniunea energetică și cea a apărării și să le avem pentru următoarele decenii. Altfel, nu vom supraviețui”, a avertizat el.
„Cred că următoarea perioadă, care a început acum, cu invadarea brutală a Ucrainei de către Rusia, va fi o epocă a imperiilor. Ceea ce vedem acum este o eră complet nouă în istoria lumii”, crede politicianul belgian.
După Brexit, politicienii de dreapta mai susțin ieșirea din UE
Referindu-se la politica de dreapta din toată Europa, Verhofstadt, care este co-fondator al grupului federal Spinelli, a subliniat că discursul politicienilor de dreapta s-a schimbat în ultimii doi ani.
„Ceea ce am constatat e că politicienii de dreapta, care în urmă cu zece ani sau chiar în urmă cu cinci ani susțineau în mod deschis o ieșire a țării lor din Uniunea Europeană, acum nu mai au curajul să spună asta”, a declarat fostul premier belgian.
„După dezastrul Brexit-ului și până la războiul din Ucraina, nimeni nu mai are curajul să spună opiniei publice ”uite, vom fi mai buni, mai în siguranță în afara Uniunii Europene”, a adăugat Verhofstadt.
Ce îl îngrijorează cel mai mult pe Guy Verhofstadt
Deoarece politicienii de extremă-dreapta și-au îndulcit discursul, el nu este îngrijorat de colaborarea dintre Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, și partidele de extremă dreapta.
„Nu sunt neliniștit. Sunt mai îngrijorat de alte lucruri, cum ar fi, de exemplu, o țară ca Ungaria care subminează din interior valorile Uniunii Europene. Mi se pare o dezvoltare mai mult mai periculoasă”, susține politicianul belgian.
Decizie privind revizuirea tratatelor UE, înainte de sfârșitul anului
Întrebat despre rezoluția Parlamentului European prin care se solicită modificări la tratatele UE, Verhofstadt a precizat că se așteaptă la o decizie a Consiliului UE, până la sfârșitul anului.
„Aceasta este cererea Parlamentului și, în opinia mea, aceasta este obligația Consiliului European, de a face acest lucru înainte de sfârșitul anului”, a menționat el.
”Facem presiuni pentru asta și informațiile pe care le-am primit de la Consiliu sunt că documentul va intra pe ordinea de zi în decembrie pentru o decizie oficială”, a spus Verhofstadt.
Care este miza modificării tratatelor
La începutul lunii iunie, Parlamentul European a lansat procesul de modificare a tratatelor Uniunii, prin rezoluția adoptată care solicită Consiliului European să convină asupra începerii procesului. Printre mizele fundamentale ale revizuirii se numără reformarea procedurilor de vot în cadrul Consiliului, pentru a consolida capacitatea de acțiune a UE, inclusiv trecerea de la unanimitate la votul cu majoritate calificată și acordarea Parlamentului a dreptului de a iniția, modifica sau revoca acte legislative, precum și a unor drepturi depline în calitate de co-legiuitor pentru bugetul UE.