Europarlamentarul a precizat că România a propus un amendament în cadrul dezbaterilor asupra noii Politici Agricole Comune, din Parlamentul European, prin care fermierii bătrâni să fie stimulaţi, prin subvenţii directe din fondurile PAC, să cedeze terenurile fermierilor tineri, ţinând cont de nivelul ridicat al ratei de îmbătrânire a forţei de muncă europene din agricultură.
"Nu doar în România, ci şi în celelalte state UE este necesară întinerirea forţei de muncă din agricultură, pornindu-se de la faptul că doar 7% dintre cei care lucrează în agricultura europeană sunt sub vârsta de 35 de ani. De aici a apărut necesitatea unui transfer al proprietăţii din partea fermierilor vârstnici către cei tineri. Atât Comisia Europeană, cât şi Parlamentul European caută modalităţi de implementare a acestei măsuri. Unul dintre amendamentele propuse de mine în cadrul dezbaterilor pe politicile agricole comune vizează ca agricultorii bătrâni care transferă proprietatea către tineri să primească, timp de cinci ani, echivalentul a 120% din valoarea subvenţiei care li s-ar cuveni dacă ar păstra în continuare acel teren. Din 2013, România nu mai are dreptul să dea subvenţii de la stat pentru agricultură, iar banii pentru sumele plătite celor care cedează dreptul de proprietate vor proveni din fonduri europene. Noi am propus să se aloce cel puţin 2 la sută din bugetul PAC, pentru acordarea subvenţiilor pentru fermieri", a spus Niculescu.
Acesta a apreciat că dezbaterile privind noua politică agricolă comună ar putea fi încheiate în noiembrie, iar aprobarea noului tratat PAC ar putea avea loc în primăvara anului 2013.
Rareş Niculescu a participat la a treia ediţie a Romanian Agribusiness Conference, pe agenda căreia s-au aflat subiecte privind strategia de dezvoltare a agriculturii româneşti pe termen mediu şi lung, oportunităţile de dezvoltare a comerţului cu cereale şi evoluţia preţurilor alimentelor în 2012-2013, oportunităţile de finanţare a agriculturii, accesarea fondurilor europene.