”Din cele 502 milioane de euro absorbite, doar 70 milioane de euro vin din proiecte de investiţii, iar de la 1 ianuarie și până la această dată, agricultura românească nu a primit nici un euro din proiecte de investiţi”, susţine eurodeputatul PSD, Viorica Dăncilă.
Acesta îl contrazice pe ministrul agriculturii, Stelian Fuia, amintindu-i că cea mai mare parte a fondurilor europene absorbite în agricultură sunt de fapt subvențiile acordate fermierilor și partea de investiții, care generează creștere economică și locuri de muncă a tras doar o mică parte din finanțarea nerambursabilă.
”Cum poţi să te plângi că rata scăzută de absorbţie a fondurilor europene are ca şi cauză funcţionari nepregăţiti şi birocraţie stufoasă, când ai încărcat organigrama instituțiilor publice cu oameni aleși în funcţie de gradul de rudenie şi de adeziunea politică?!", se întreabă Dăncilă.
Pe de altă parte, europarlamentarul reaminteşte faptul că, anul trecut, comisarul european Dacian Cioloş, atrăgea atenţia că „România nu are o viziune asupra dezvoltării agriculturii şi a mediului rural”, că „o strategie naţională în acest sens este necesară”, precum şi faptul că, „accesarea fondurilor europene este afectată de birocraţia internă şi de corupţie”.