Profesorul și cercetătorul de la Copenhagen Business School, Cornel Ban, aduce în discuție impasul în care se află European Green Deal, evidențiind criticile aduse politicii de mediu și propunând soluții viabile. El argumentează că elitele de la Bruxelles se confruntă cu nemulțumirea oamenilor față de taxele pe carbon, care i-au afectat pe cei cu venituri modeste.
Profesorul Cornel Ban analizează impasul European Green Deal și critică politica de mediu
Profesorul și cercetătorul la Copenhagen Business School din Danemarca, Cornel Ban, dezvăluie motivele intrării European Green Deal într-un nou impas. El explică că elitele de la Bruxelles se confruntă acum cu furia oamenilor afectați de taxele pe carbon, care i-au sărăcit.
De la protestele „Vestele Galbene” din Franța, care au zguduit Parisul și alte orașe importante din țară, până la revoltarea fermierilor olandezi care au condus la ascensiunea extremei drepte, indignați de lipsa de empatie și de politica excesivă a fostului premier Mark Rutte, ce i-a adus la faliment în numele tranziției ecologice, milioane de oameni au sancționat greșelile din politica de mediu.
Potrivit lui Cornel Ban, soluția este simplă și la îndemâna Bruxelles-ului. El argumentează că politicile de mediu trebuie să continue, dar nu pot fi suportate exclusiv de către populație, așa cum s-a întâmplat până acum. În schimb, este necesar să se implementeze programe de investiții publice în care statul să asigure finanțarea.
Economistul explică că ideea de a realiza tranziția verde prin impozitare regresivă este un mare autogol și va avea consecințe negative.
El argumentează că decarbonizarea lumii este o prioritate urgentă, dar nu poate fi realizată prin impunerea unei poveri grele exclusiv asupra populației defavorizate, ceea ce ar conduce la creșterea reală a costurilor de întreținere și transport sau la înlocuirea locurilor de muncă bine plătite în sectoarele cu emisii mari cu locuri de muncă prost plătite în alte sectoare. Economistul consideră că susținătorii neoliberalismului verde greșesc în abordarea lor, crezând că impunerea unor taxe mari pe carbon este singura soluție pentru rezolvarea problemei.
„Ideea că putem face tranziția verde ca o impozitare regresivă este un mare autogol și se va termina prost.
Nu putem decarboniza lumea, o sarcina urgentă dacă ne pasă cât de cât de omenirea de azi și mai ales de cea de mâine, într-o tiranie punând povara pe «amărășteni», scumpind în mod real cheltuielile de întreținere și transport sau înlocuind slujbe bine plătite în sectoarele cu emisii mari cu slujbe prost plătite în sectoarele cu emisii. Ori fix asta fac susținătorii neoliberalismului verde, care cred că doar punând prețuri fixe și mari pe carbon rezolvă problema”, a declarat economistul pentru Adevărul.
Economistul atrage atenția asupra impactului taxei pe carbon și propune alternative
Economistul menționează că a observat protestele masive ale Vestelor galbene din Franța, care au avut ca protagoniști oameni cu venituri sub media franceză. Aceștia au fost afectați de taxa pe carbon, care a determinat creșterea costurilor de transport cu mașina diesel în zonele în care transportul public era fie insuficient, fie inexistent.
El adaugă că soluțiile individuale la problema emisiilor, cum ar fi înlocuirea centralelor pe gaz cu pompe de căldură, care au un cost considerabil, cum s-a încercat în Germania, au fost ineficiente. Economistul subliniază că nu este fezabil și nici corect să se impună austeritate verde asupra masei largi a populației.
„Am văzut explozia Vestelor galbene din Franța, adică oamenii cu venituri sub media franceză, cărora taxa pe carbon le-a scumpit până și naveta pe mașinile diesel în zone unde transportul public era fie inexistent, fie «praf».
Ori soluțiile individuale la problema emisiilor de genul obligativității înlocuirii centralelor pe gaz cu pompele de căldură care au un preț încă imens, cum s-a încercat în Germania, au dat greș. Nu poți face și nu trebuie să faci austeritate verde pentru marea masă”, explică economistul.
Economistul sugerează că în loc să impună austeritate verde, soluțiile alternative ar trebui să se concentreze pe investiții publice masive în proiecte ecologice și să pună presiune pe noi investiții în industrii poluante, care vor continua să polueze timp de decenii până când își vor amortiza investiția. El afirmă că tranziția verde va fi acceptată și va avea susținere democratică doar dacă oamenii obișnuiți nu vor avea nimic de pierdut în ceea ce privește calitatea vieții.
Cu „calitatea vieții”, el se referă la aspecte precum costurile de întreținere, transport, locuințe, alimentație sănătoasă și muncă decentă, care sunt esențiale. Economistul explică că oamenii nu sunt dispuși să facă sacrificii pe termen scurt pentru obiective colective pe termen lung, cu excepția unui mic cerc de activiști ecologiști, dacă nu li se asigură că aceste schimbări nu le vor afecta în mod negativ calitatea vieții.
„În loc de asta, soluțiile post-neoliberale, ca să zic așa, ar trebui să se bazeze pe mari investiții publice verzi și «pus biciul» pe investițiile noi în industrii poluante care vor mai polua decenii la rând până când își scot banii. Tranziția verde va fi democratică și acceptată dacă omul obișnuit să nu are nimic de pierdut în ce privește calitatea vieții.
Și prin calitatea vieții nu ma refer la consumul debordant, care nu este un drept, și care în țările cu venit mare duce la marea de gunoaie și emisiile știute, ci la cheltuielile de întreținere, transport, locuințe, alimentație sănătoasă, muncă decentă”, mai spune el.
Exemple inspiraționale pentru decarbonizare
Economistul a oferit exemple pozitive din care să se inspire și alte persoane.
„Uitați niște exemple: în Copenhaga danezii susțin masiv politicile verzi pentru că întreținerea pe termoficare cu biomasă și eolian e mai ieftină cu mult ca cea pe bazate pe combustibilii fosili. Slujbele din sectorul verde (eoliene, pompe de căldură) plătesc peste salariul mediu. Descurajarea navetei cu mașina proprie a venit la pachet cu metroul din 2 în 2 minute și cu piste de bicicletă de 2 metri lățime peste tot etc.
Sau să luăm SUA, modelul favorit al neoliberalilor: acolo are loc o reindustrializare cu tehnologii verzi care țintește comunitățile afectate cel mai rău de industrializare, se încurajează sindicalizarea și, deci, salariile decente în noile fabrici de turbine eoliene, baterii auto, mașini electrice, infrastructuri energetice verzi. În zilele bune, Texas, dat la noi ca model de americanism libertarian, are un mix energetic dominat de solar și eolian”, transmite Ban.
Cornel Ban a sugerat că alternativa reală este decarbonizarea prin intermediul unor investiții publice semnificative, politici monetare și fiscale care să faciliteze acest proces.
El a menționat că ar putea fi aplicate taxe de emisii progresive, în funcție de nivelul de emisii, începând de la un anumit prag, nu doar pentru cei cu avere considerabilă, cum ar fi miliardarii care dețin avioane private și iahturi, deși a menționat că ar fi potrivit să se înceapă cu aceștia, având în vedere principiul liberal al „poluatorul plătește”.
„Alternativa reală e decarbonizarea prin mari investiții publice, politici monetare și fiscale care să faciliteze asta, eventual cu taxe de emisii aplicate progresiv, în funcție de emisii, de la un prag în sus, nu doar miliardarilor iubitori de avioane private și iahturi, deși nu ar strica să începem cu ei, că au de unde și măcar principiul liberal «poluatorul plătește» să se aplice.
Pentru asta e însă nevoie să abandonezi mitologia pieței care rezolva totul și a statului care, cică, e prin definiție inept. Să renunți, adică la ideologie (sau la interesul individual, ca să nu zic de renta primită de la sectoarele energiei fosile pe care o încasează unii propăvăduitori ai negaționismului climatic). Pe scurt, să fii pragmatic”, concluzionează Cornel Ban.