Mai puţin de jumătate dintre europeni sunt mulţumiţi de propriile sistemele feroviare, respectiv 46%, deşi gradul de satisfacţie s-a ameliorat faţă de 1997, când acesta era de 41%. Nivelul de satisfacţie variază de la 67% în Finlanda, până la 18% în Bulgaria, fiind în general destul de scăzut în statele membre din Europa Centrală şi de Sud-Est, în state precum Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Polonia, România, Bulgaria şi Grecia.
Majoritatea europenilor, respectiv 72%, cred că deschiderea către concurenţă va avea o influenţă pozitivă în ceea ce priveşte preţul biletelor, în timp ce 71% cred că astfel vor fi ameliorate calitatea serviciilor pentru călători la bordul trenurilor. De asemenea, cei mai mulţi europeni (70%) cred că măsura va îmbunătăţi confortul şi curăţenia trenurilor, frecvenţa trenurilor (68%), punctualitatea trenurilor (66%), modul în care sunt administrate întreprinderile feroviare (63%) şi numărul de staţii sau rute care vor fi deservite (62%).
Majoritatea absolută a europenilor se aşteaptă ca o concurenţă mai mare pe piaţa feroviară să fie benefică pentru părţile interesate individuale, precum călătorii (78%), operatorii feroviari privaţi (68%) şi salariaţii operatorilor de transport feroviar (55%).
În fine, 70% dintre cetăţenii UE doresc ca în urma sporirii concurenţei să beneficieze de servicii feroviare minimale, similare celor ale companiilor aeriene low-cost, iar 43% doresc dezvoltarea de servicii premium (mâncare, filme, ziare etc.). De asemenea, aproape două treimi (65%) dintre europeni doresc mai multe modalităţi de achiziţionare a biletelor, de exemplu online, prin intermediul telefoanelor inteligente sau la bord.
În lunile următoare, Comisia Europeană intenţionează să adopte un nou pachet de măsuri, denumit ‘cel de-al patrulea pachet feroviar’, având ca scop deschiderea către concurenţă a pieţelor interne de transport feroviar de călători şi reducerea timpului necesar introducerii pe piaţă a materialului rulant, prin măsuri precum consolidarea rolului Agenţiei Europene a Căilor Ferate şi îmbunătăţirea guvernanţei în sectorul infrastructurii feroviare.
Conform statisticilor, peste jumătate dintre europeni (55 %) utilizează trenurilor naţionale sau regionale cel puţin săptămânal (6%), de mai multe ori pe lună (4%), de mai multe ori pe an (19%) sau cel mult o dată pe an (26%). Pe de altă parte, mai mult de patru din zece europeni nu au folosit niciodată acest tip de trenuri (45%).
Sursa: Agerpres
Europenii doresc o concurență sporită în sistemele de transport feroviar
24 septembrie 2012, 14:27
Ultima modificare în 24 septembrie 2012, 17:27
Aproape 71% dintre cetăţenii Uniunii Europene (UE) se declară favorabili deschiderii concurenţei în sistemele naţionale şi regionale de transport feroviar, iar 78% dintre aceştia cred că măsura va fi în beneficiul călătorilor, conform unui sondaj special Eurobarometru dat publicităţii luni.
Etichete: concurenta,
eurobarometru,
feroviar
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- UIMITOR: Cât de uşor poţi sparge codul PIN al unui card
- Bugete suplimentate pentru programe ale AIPPIMM
- Declinul turismului în Grecia a fost mai puţin sever în 2012 decât s-a estimat
- Ce trebuie sa facă micii agricultori pentru a primi suta de lei la hectar promisă de Guvern
- Barometrul GE: Europa traversează în continuare o mare criză
- Medicamente «la click», pansament pentru veniturile farmaciilor mici
- Comision lunar nou pe conturile deschise la CEC Bank
- Cel mai rapid Porsche din toate timpurile
- Honda vrea să-şi dubleze vânzările în patru ani
- L’ ecrevisse, un bistrou tipic “de familie”