Statistica Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) pentru prima jumătate a anului 2011 arată că producătorul autohton Dacia nu mai este o vedetă a pieței ci unul dintre brandurile care pierd cotă de piață. Astfel, în luna iunie au fost înmatriculate în Uniunea Europeană doar 22.531 de autoturisme Sandero, Logan, Logan MCV și Duster, în scădere cu 6.200 de unități (-21,6%) față de aceeași lună a anului trecut. De asemenea rezultatul primului semestru este unul dezamăgitor dacă avem în vedere că marca autohtonă a vândut doar 127.609 mașini față de 137.201 cu un an în urmă. Din cauza acestui recul, și cota de piață a avut de suferit, reducându-se de la 1,9% în semestrul I din 2010 la 1,8% în perioada ianuarie-iunie 2011.
Nici grupul Renault, din care face parte Dacia, nu o duce mai bine. Scăderea din iunie este destul de importantă, -20,9%, iar cea pentru primele șase luni de 10,8%. Marca franceză Renault a înregistrat în perioada ianuarie-iunie 2011 o scădere a vânzărilor de 73.845 de unități, ajungând la doar 560.513 autoturisme înmatriculate în UE.
Cea mai mare cotă de piață din Europa o are, așa cum era de așteptat, grupul Volkswagen (22,7%), urmat de PSA Peugeot-Citroen (13,2%) și Renault (9,7%). Numai că, în timp ce Volkswagen a înregistrat o creștere cu 5,7% a vânzărilor, PSA a scăzut cu 7,1%, iar Renault cu 10,8%. Ford, Fiat și Toyota se află și ele pe un trend descendent în privința înmatriculărilor, în timp ce GM Europe, BMW și Daimler și-au majorat ușor vânzările. În primul semestru al acestui an, marca Alfa Romeo a grupului italian Fiat a înregistrat cea mai mare creștere a vânzărilor (48%) în timp ce săderea cea mai drastică se observă la Chrysler (-31,1%).
Europenii și-au pierdut apetitul pentru Dacia
17 august 2011, 08:47
Ultima modificare în 17 august 2011, 11:47
În luna iunie înmatriculările de autoturisme Dacia din Europa au scăzut cu 21,6%, iar rezultatul primului semestru este tot negativ: -7%.
Etichete: cota piata,
dacia,
duster,
logan,
peugeot,
renault,
sandero,
volkswagen
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook