La final de sezon, Presedintia britanica a Uniunii Europene rateaza inca un compromis. Desi constiente ca pierd teren in batalia competitivitatii mondiale, statele membre raman inflexibile in fata propunerii de incarcare a programului de lucru al cetatenilor europeni.

In timp ce ministrii muncii si protectiei sociale din statele membre incercau sa ajunga la o intelegere, concernul european EADS a anuntat ca planurile sale investitionale de perspectiva vizeaza China, nu Uniunea Europeana. Daca nu se razgandeste si isi delocalizeaza productia de avioane, EADS da inca o lovitura pietei muncii europene, aliniindu-se celorlalte companii care, avand de ales intre cele 1.441 de ore cat munceste anual un francez, spre exemplu, si cele 2.308 de ore lucrate anual de un muncitor chinez, au optat pentru cel din urma. Nu aducandu-l in Europa, ci exportandu-si capacitatile de productie in China, cu pretul lasarii somerului francez in sarcina sistemului de protectie sociala european.


In esenta, in acest moment, la asta se reduce toata discutia pe marginea aplicarii obligatorii a directivei timpului de lucru: Uniunea Europeana face rabat la protectia sociala excesiva care forteaza companiile sa caute piete ale muncii mai ieftine in afara granitelor continentului sau isi asuma riscurile “desertificarii economice”.


Gandita ca un scut de protectie a angajatilor impotriva abuzurilor patronatelor, directiva timpului de lucru stabileste reguli clare de ordonare a activitatii. Doar una dintre ele este extrem de controversata si se refera la obligarea statelor membre de a impune angajatorilor practicarea unui program de lucru de maximum 48 de ore pe saptamana. Face totusi o exceptie, stipuland ca numarul obligatoriu de ore de munca poate fi depasit doar daca angajatii sunt de acord. Marea Britanie este singura tara care profita de aceasta facilitate, in sensul ca, in mod constant, contractele de munca prevad derogarea de la directiva.


In momentul adoptarii acesteia, in anii ‘90, situatia economica mondiala si regionala era cu totul alta si cu toate ca evolutia ei ulterioara negativa ar fi justificat lasarea la latitudinea guvernelor a deciziei privind programul de lucru, politica nu a tinut pasul cu nevoile economiei. Mai mult, Parlamentul European a decis ca derogarea de care beneficiaza Marea Britanie sa fie eliminata pana in 2009. Pentru ca decizia sa sa intre in vigoare, mai este necesar doar acordul ministrilor europeni ai muncii si protectiei sociale, acord ratat recent pentru ca tarile central si est-europene sunt, ca si marea Britanie, adeptele concurentei reale.

Directiva controversata

Directiva timpului de lucru urmareste protejarea angajatilor impotriva efectelor adverse asupra sanatatii si sigurantei lor, induse de munca in exces, lipsa conditiilor de recuperare a fortei de munca si programul de munca nenormat. Aceasta prevede:

• obligativitatea programului saptamanal de lucru de maximum 48 de ore;

• obligativitatea respectarii unui program zilnic de odihna (intrerupere a activitatii) de minimum 11 ore consecutive;

• obligativitatea acordarii pauzei de masa zilnice, de minimum 30 de minute, acolo unde programul de munca este mai mare de sase ore;

• dreptul la patru saptamani de concediu de odihna pe an;

• orele lucrate pe timp de noapte nu au voie sa depaseasca numarul de opt.