Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP organizează astăzi, 17 august 2022, un miting la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru a susţine aplicarea Legii-cadru privind salarizarea nr. 153/2017.
Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi SNPP organizează astăzi un miting la Ministerul Muncii
Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP organizează astăzi, 17 august 2022, un nou protest la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru a susţine aplicarea Legii-cadru privind salarizarea nr. 153/2017.
„Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP, afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical, declanşează o nouă serie de proteste pentru aplicarea legii-cadru privind salarizarea, precum şi pentru recunoaşterea complexităţii muncii care implică riscuri deosebite insuficient compensate prin legislaţie.
Începând de miercuri 17 august 2022, SNPP şi EUROPOL organizează lunar mitinguri în susţinerea aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, act normativ suspendat prin ordonanţe de urgenţă începând cu anul 2020”, scrie într-un comunicat de presă emis de reprezentanții celor două sindicate.
Principalele revendicări vizează:
- acordarea integrală a diferenţelor salariale restante (Legea 153/2017);
- majorarea salariilor de funcţie cu 15% similar cu salariaţii din alte ministere;
- actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite;
- actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010;
- indexarea pensiilor militare corelat cu inflaţia reală.
Guvernul României nu a oferit politiștilor sporul pentru COVID
Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP au organizat acest miting deoarece sunt nemulțumiți de felul în care au fost tratați de Guvernul de la București, care a refuzat să acorde politiștilor sporul pentru COVID și a menţinut plafonate normele de hrană.
„Cu toate că la 1 ianuarie 2022 perioada de implementare etapizată a legii-cadru ar fi ajuns la final asigurând eliminarea inechităţilor salariale, aproape de ultimul trimestru al anului 2022, Guvernul României menţine suspendarea legii anunţând deblocarea doar a unui sfert din diferenţele salariale restante.
Atât poliţiştii, cât şi poliţiştii de penitenciare au stat în prima linie în pandemie lucrând în condiţii extrem de dure, cu resurse financiare precare şi cu 25% din schemele de personal neocupate, respectând programe de muncă imposibile, acumulând ore suplimentare care le distrug sănătatea, îmbolnăvindu-se de COVID sau murind la datorie.
În „compensaţie”, guvernanţii au refuzat să acorde sporul pentru COVID în cele două domenii, au întrerupt aplicarea legii-cadru la jumătatea perioadei de implementare şi au menţinut plafonate normele de hrană, precum şi alte drepturi, deşi legislaţia obliga la actualizarea cuantumurilor acestora pe baza evoluţiei preţurilor, adăugând ameninţarea eliminării pensiilor militare”, au explicat reprezentanții celor două sindicate.