„Vreți să ieșim din zona euro? Vreți să intrăm în faliment?!” Pare incredibil, dar cam acestea sunt întrebările la care grecii trebuie, în curând, să răspundă. Nimeni nu mai înțelege nimic: francezii rămân muți de uimire, nemții încep să vorbescă singuri. Ca să își salveze scaunul, grecul Papandreou pune în pericol întreaga construcție europeană.
Credeam că avem cei mai proști și mai incompetenți politicieni din toată Europa. Criza a dovedit că nu este așa. Ai noștri seamănă cu italienii, și poate cu ungurii, dar par întruchiparea vie a verticalității și a competenței dacă îi comparăm cu grecii.
Tăieri mari de salarii, impozite majorate și concedieri masive – acesta a fost prețul crizei plătit de români. Atunci, Atena dădea, din bani împrumutați, salarii și pensii de nivel european. La o populație de două ori mai mare, datoria externă a României este de vreo zece ori mai mică față de cea a Greciei. Nemții și francezii au luat măsuri de austeritate, iar românii, care aveau printre cele mai mici venituri de pe continent, au mai strâns din curea. Grecii încă așteptau!
Au așteptat până când nu i-a mai împrumutat nimeni, iar țările europene au trebuit să găsească o soluție. În mai 2010, Greciei i se aprobă un împrumut de 110 miliarde de euro, dar este obligată să ia urgent o serie de măsuri de austeritate pentru a-și atinge ținta de deficit. Grecii ies în stadă și mare lucru nu se întâmplă. În tranșe, banii totuși vin, un faliment al unei țări din UE fiind de neconceput. Nici nu trece un an, iar gluma se îngroașă. Grecia are nevoie de și mai mulți bani ca să evite intrarea în incapacitate de plată.
Merkel și Sarkozy sunt puși la zid. Nemții și francezii, la fel ca mulți alți europeni, s-au săturat să plătească pentru minciunile și incompetența politicienilor greci. Cel mai bine se vede la urne: pardidul lui Merkel este înfrânt în alegerile regionale. Presați de opinia publică, cei doi mai că ar pune punct șantajului grecesc. Dar nu! În momentul în care Grecia dă faliment, moneda unică europeană pare condamnată. Iar dacă euro dispare, Uniunea Europeană nu mai înseamnă mare lucru. Așa că lideri europeni se întâlnesc, negociază și găsesc o soluție. Băncile şi fondurile de investiţii private acceptă să renunţe la 50% din creanţele lor asupra datoriei Greciei până în 2020. Aceasta reprezintă ştergerea a 100 de miliarde de euro din datorie, în prezent de 350 miliarde de euro. Nu, nu este cea mai bună soluție și nici nu este corectă, dar piețele se liniștesc. Asta până când intră în scenă premierul Papandreou.
Referendumul pe care îl cere este absurd în ochii occidentalilor. Ei nu și-au întrebat concetățenii dacă sunt de acord să-i sponsorizeze pe greci, de ce să fie grecii întrebați dacă acceptă ajutorul? Păi nici n-au cum să înțeleagă! În primul rând, este vorba despre măsurile de austeritate pe care grecii sunt obligați să le ia. Dacă le girau, cei care se află acum la putere nu mai aveau nicio șansă să câștige următoarele alegeri. Dacă, în schimb, poporul dorește ajutorul, este altă poveste. Din păcate, sondajele arată că peste 60% dintre greci vor spune nu. Și în acest caz, Papandreou are șanse să iasă câștigător, sentimentul de mândrie națională fiind esența viitoarei sale strategii electorale. Că deja a devenit "persona non grata" în toate cancelariile europene, nu mai contează. Important pentru oameni politici de la Atena, îmi explica doctorul meu grec, nu este banul, ci sentimentul pe care îl au când sunt la putere.
Conform proverbului „buturuga mică răstoarnă carul mare”, Grecia, din mândrie, prostie sau inconștiență, are toate șansele să distrugă Uniunea Europeană. Bineînțeles, nu înainte de a se distruge pe ea însăși…