La nivel european, comenzile noi în industrie au crescut în luna august 2010 comparativ cu luna iulie, atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană, potrivit datelor prezentate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Datele Eurostat arată că şi în ţara noastră valoarea comenzilor noi pentru industrie au înregistrat în luna august 2010, comparativ cu luna precedentă, o creştere de 2%, după un declin de 1,6% în iulie 2010.
În zona euro, comenzile noi în industrie au înregistrat o creştere de 5,3% (după un declin de 1,8% înregistrată în luna iulie), iar în Uniunea Europeană un crescut cu 3,6% (după un declin de 1,6% în luna iulie).
Potrivit Eurostat, 11 state membre au înregistrat evoluţii pozitive ale valorii comenzilor noi în industrie, în timp ce în 11 ţări membre comenzile noi în industrie au scăzut în august, comparativ cu luna precedentă.
În Danemarca, creşterea comenzilor a fost de 21%
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Danemarca (21%), Italia (11,3%) şi Grecia (11,1%) iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Ungaria (minus 8,6%), Irlanda (minus 6,2%) şi Suedia (minus 5,9%).
În ritm anual, august 2010, comparativ cu august 2009, România se plasează pe locul cinci în ceea ce priveşte creşterea comenzilor noi în industrie, cu un avans de 35,1%.
În zona euro, comenzile noi în industrie au înregistrat o creştere anuală de 24,4%, în august 2010, comparativ cu august 2009, în timp ce în UE comenzile noi în industrie au crescut cu 22,6%.
Potrivit Eurostat, în toate cele 27 de state membre s-au înregistrat evoluţii pozitive ale valorii comenzilor noi în industrie. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Danemarca (52,9%), Letonia (49,7%), Estonia (38,3%), Lituania (35,4%) şi România (35,1%).
Eurostat: În august, comenzile în industria românească au crescut cu 2%
25 octombrie 2010, 12:51
Ultima modificare în 25 octombrie 2010, 15:51
În luna august, valoarea comenzilor noi pentru industria românească au înregistrat o creştere de 2%, comparativ cu luna precedentă.
Etichete: eurostat,
industrie
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook