Eurostat a publicat vineri datele care arată că rata locurilor de muncă vacante în ultimul trimestru al anului 2020 a fost de 1,9 procente în zona euro și de 1,8 procente în Uniunea Europeană. Datele mai arată că cele mai mici valori au fost înregistrate în Grecia (0,5 procente), Bulgaria, Spania, Polonia, România și Slovacia, toate cu 0,7 procente.
Eurostat: România are una dintre cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din UE
Datele publicate vineri de Eurostat mai arată că statele membre cu cea mai ridicată rată a locurilor de muncă vacante în ultimul trimestru al anului trecut au fost Cehia, cu 5 procente, Germania, cu 3 procente și Belgia, cu 2,9 procente.
Comparativ cu situaţia din ultimul trimestru din 2019, rata locurilor de muncă vacante a scăzut în 23 de state membre, inclusiv în România, de la 1% în T4 2019 până la 0,7% în T4 2020.
România și Bulgaria, pe ultimele locuri în UE
Tot vineri, Eurostat a publicat și datele care arată că țara noastră și Bulgaria se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește productivitatea resurselor naturale. Datele arată că ambele țări au avut, în 2019, aceeași productivitate a resurselor naturale, respectiv 0,8 euro pe kilogram. Împreună cu Estonia, cele trei țări au avut o productivitate a resurselor naturale de 0,9 euro pe kilogram.
La polul opus, cu cele mai ridicate valori ale productivității resurselor, au fost state precum Olanda (4,5 euro/kg), Italia (3,7 euro/kg) şi Luxemburg (3,5 euro/kg). În anul 2019, productivitatea medie a resurselor în Uniunea Europeană a fost de 2,2 euro/kg, în creştere faţă de valoarea de 1,2 de euro/kg înregistrată în anul 2000.
Eurostat amintește că aceste diferenţe pot fi explicate prin resursele naturale ale fiecărei ţări, diversităţii activităţilor industriale, rolul pe care îl are sectorul serviciilor în fiecare ţară, activităţile de construcţie, amploarea şi modelele de consum, precum şi diferitele surse de energie.
Sursă foto: INQUAM Photos, Alberto Groşescu