Producţia industrială a crescut atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021, însă România se numără printre ţările membre cu cel mai mic avans al producţiei industriale în ritm anual, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Creștere modestă pentru producția industrială din România
Conform acestor date, producţia industrială a crescut cu 1,6% în zona euro şi cu 2,7% în UE, în ritm anual. Statele membre cu cel mai puternic ritm de creştere a producţiei industriale au fost Bulgaria (20,2%), Danemarca (17,2%) şi Polonia (12,5%). Pe de altă parte, cel mai modest avans al producţiei industriale a fost înregistrat în Suedia (0,8%), Slovacia (1,1%) şi în România, unde producţia industrială a crescut cu 2,4% în luna mai, după o contracţie de 7,1% în luna aprilie.
Creşterea producţiei industriale în UE s-a datorat în special unei creşteri de 8,7% a producţiei de bunuri de folosinţă imediată, în timp ce producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a crescut cu 5,4%.
De la o lună la alta, mai 2022 comparativ cu aprilie 2022, producţia industrială a crescut cu 0,8% în zona euro şi cu 0,6% în Uniunea Europeană. Statele membre cu cel mai puternic ritm de creştere al producţiei industriale au fost Irlanda (13,9%), Grecia (2,6%) şi Cehia (2,4%). În același timp, în România, producţia industrială a scăzut cu 0,1% de la o lună la alta, după ce în aprilie a crescut cu 0,3%.
INS: Producţia industrială serie brută a crescut cu peste 10% în luna mai
Creşterea producţiei industriale în Uniunea Europeană s-a datorat în special unui avans de 2,5% al producţiei de bunuri de folosinţă imediată, în timp ce producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a crescut la rândul ei cu 2,1%.
Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că, în luna mai 2022, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 6,4%. De asemenea, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a majorat cu 1,1%, în mai 2022 vs mai 2021.
Raportat la luna aprilie a acestui an, în mai 2022, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 10,1%, potrivit datelor INS. În perioada analizată, producţia industrială, ca serie ajustată, s-a diminuat cu 0,1%.