PIB-ul României a înregistrat în perioada octombrie – decembrie 2015 o expansiune de 3,8%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, un avans mai mare în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene fiind înregistrat doar de Suedia (4,5%), Cehia şi Slovacia (ambele cu 4%). Singurul declin, de 0,8%, s-a înregistrat în Grecia.
Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,6% în trimestrul patru din 2015, similar cu avansul înregistrat în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o expansiune de 1,8%, faţă de 1,9% în trimestrul trei din 2015. Comparativ cu trimestrul trei din 2015, cele mai mari creşteri din UE în perioada octombrie – decembrie 2015 s-au înregistrat în Suedia (1,3%), Estonia (1,2%), Polonia şi România (ambele cu 1,1%), Ungaria şi Slovacia (ambele cu 1%). Singurele scăderi au fost raportate în Croaţia (minus 0,5%) şi Letonia (minus 0,3%) în timp ce o creştere zero a fost înregistrată în Cehia.
Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,3% în trimestrul patru din 2015, similar cu avansul înregistrat în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o expansiune de 0,4%, similară cu cea din trimestrul trei. (Sursa: Agerpres)