Preţurile la energie electrică pentru consumatorii casnici au crescut în prima jumătate a anului în aproape toate statele membre UE, cele mai mari scumpiri fiind în Cehia (+62%), Letonia (59%) şi Danemarca (57%), potrivit datelor Eurostat care iau în calcul preţurile în monedele locale.

În România, preţurile la energie electrică s-au majorat cu 55% faţă de prima jumătate a anului trecut, nivel similar cu cel din Estonia.

Energia electrică s-a majorat cu 55% în România

Singurele ţări din UE care au înregistrat scăderi ale tarifelor au fost Olanda (-54%), Slovenia (-16%), Polonia (-3%), Portugalia şi Ungaria (-1%). În cazul primelor trei, scăderile sunt determinate de subvenţiile acordate de Guvern, în timp ce în Ungaria tarifele sunt reglementate de stat.

Exprimate în euro, cele mai mici preţuri la energie electrică au fost în Olanda (€5.9 per 100 kWh), Ungaria (€9.5) şi Bulgaria (€10.9), iar cele mai mari în Danemarca (€45.6), Belgia (€33.8), Germania (€32.8) şi Italia (€31.2).

În medie, în Uniunea Europeană, tarifele au crescut de la 22 euro pe 100 kWh în 2021 la 25,3 euro pe 100 kWh în S1 2022.

Recent, preţurile angro la energie au crescut puternic la nivelul Europei, costurile de distribuţie şi furnizare fiind influenţate de situaţia geopolitică şi de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei.

În cazul gazelor, preţurile au crescut în 23 din cele 24 de state membre UE, cu cele mai mari scumpiri în Estonia (+154%), Lituania (+110%) şi Bulgaria (+108%).

Ungaria este singurul stat membru unde tariful pentru consumatorul casnic s-a redus marginal, cu 0,5%, tarifele fiind reglementate de stat.

Exprimate în euro, cele mai mici tarife la gaze naturale au fost în Ungaria (€2.9 per 100 kWh), Croaţia (€4.1) şi Letonia (€4.6), iar cele mai mari în Suedia (€22.2), Danemarca (€16.0) şi Olanda (€12.9), potrivit Ziarului Financiar.

Creștere semnificativă pentru transportul feroviar de marfă

Pe de altă parte, după scăderile înregistrate în 2019 şi 2020, transportul feroviar de marfă în Uniunea Europeană a revenit pe creştere în 2021, iar România se numără printre statele cu cele mai importante creşteri anuale, mai arată datele publicate luni de Eurostat.

Dintre cele 27 de state membre, transportul feroviar de marfă a scăzut în 2021 comparativ cu 2020 doar în şapte state, în timp ce în restul de 20 de state a crescut. Cele mai mari creşteri procentuale au fost înregistrate în: Estonia (22,9%), Spania (20,3%), Slovacia (18,6%), Italia (15%), Germania (13,5%), Franţa (13,3%) şi România (10,9%).

În cifre absolute, însă, Germania a fost de departe ţara cu cea mai mare creştere, cu 14,7 miliarde tone-kilometri (tkm) între 2020 şi 2021, urmată de Franţa cu o creştere de 4,2 miliarde tone-kilometri (tkm).

La nivelul întregii Uniuni Europene, transportul feroviar de marfă a crescut cu 8,7% în 2021, până la 399 miliarde tone-kilometri (tkm), după scăderile de 2,2% în 2019 şi 6,1% în 2020.