Eurovision 2022 Delegaţia României a decolat spre Torino. WRS, reprezentantul României la Eurovision, a plecat astăzi spre Torino, unde peste numai două săptămâni va avea loc finala Eurovision Song Contest 2022.
Înainte de a se îmbarca, artistul a susţinut un recital în incinta aeroportului Otopeni. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei ţării noastre la cea de a 66-a ediţie a concursului, alături de o parte din echipa Eurovision România, jurnalişti, dar şi numeroşi fani.
WRS a interpretat piesa României la Eurovision – „Llamame”, a făcut poze cu susţinătorii veniţi să-l conducă, a dat autografe şi a oferit cadouri celor prezenţi.
Declarația lui WRS înainte de a decola spre Eurovision 2022
„Parcă nu îmi vine să cred că a venit ziua deplasării la Torino! Abia aştept să văd ce ne aşteaptă în următoarele două săptămâni şi sunt sigur că o să fie o experienţă minunată. Sunt extraordinar de recunoscător pentru tot ce mi s-a întâmplat în ultimele luni şi pentru ce urmează, pot să spun că pentru asta m-am pregătit. Sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi să vă placă ceea ce v-am pregătit. Torino, here I come!”, a declarat WRS la plecarea spre Italia.
La evenimentul transmis în direct pe pagina de Facebook Eurovision Romania, jurnaliştii au vorbit şi despre şansa României la un loc bun în clasamentul Eurovision, iar Iuliana Marciuc a declarat: „Plecăm cu un vibe extrem de pozitiv. Este încununarea unui proiect la care echipa Eurovision România lucrează încă din luna noiembrie şi suntem încrezători în şansele noastre. wrs a avut o evolutie spectaculoasă de la etapă la etapă, iar mentalitate lui de învingător, sigur ne va ajuta.”
Programul delegației României la competiția de la Torino
Delegaţia României va avea un program foarte încărcat după sosirea în Italia, marţi, 3 mai, fiind programată prima repetiţie, şedinţa tehnică în Viewing Room, o conferinţă de presă, interviuri şi sesiuni foto.
Ştirile TVR îl vor urmări pas cu pas pe reprezentantul României în „capitala ESC 2022” şi vor difuza, în exclusivitate, reportaje şi transmisiuni live de la Arena Pala Olimpico.
Calificat în urma selecţiei naţionale din 5 martie, wrs va urca pe scena Eurovision Song Contest 2022 pe 12 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 13 de intrare în concurs. Alături de România, în a doua semifinală participă: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda.
Semifinalele şi finala Eurovision, din 10 şi 12, respectiv 14 mai, vor putea fi urmărite la TVR 1 şi TVR Internaţional.
Cine este Andrei Ursu, alias WRS
Andrei Ursu, alias wrs, este un artist multidisciplinar cu o viziune unică. Înainte de a-și începe cariera de vocalist, e backup dancer în televiziune şi pentru alţi artişti, luându-i exemplul pe părinţii săi, ambii dansatori de muzică populară. În 2015, se lansează în muzică în trupa de băieţi SHOT. Doi ani mai târziu, părăsește proiectul şi se mută la Londra, unde îşi perfecționează abilităţile de compozitor. În ianuarie 2020, semnează un contract de înregistrare cu Global Records şi demarează proiectul său de muzică electro pop. Pe lângă muzică, wrs îşi concepe adesea videoclipurile şi artwork-urile, oferind ascultătorilor o privire în lumea sa interioară.
Cea mai recentă piesă a lui wrs, „Amore” feat. Ilkan Gunuc a ajuns pe locul 7 în Top Radio MediaForest, pe locul 12 în Top TV Bulgaria şi a atins un vârf în Top 200 Shazam #3 RO, #19 Bulgaria, #67 Moldova, fiind inclusă în playlisturile editoriale NMF Turcia, RO + Hit Dans, Yaz, Dance toată ziua. Totodată, piesa „Tsunami” a devenit o senzaţie internațională ajungând pe primele locuri în topurile din Bulgaria (#24 Radio, #3 TV, #3 Top 200 Shazam, #12 Apple Dance), România (#35 Top 200 Shazam, #19 Apple Dance).