Liverpool, un oraș muzical
Liverpool este un oraș cu o bogată istorie muzicală, care atrage mii de turiști în fiecare an. Aici au cântat nume foarte mari, ca de exemplu The Beatles, Frankie goes to Hollywood și The Wombats. Orașul va găzdui concursul Eurovision pe data de 13 mai 2023, după ce a învins un alt oraș important al Marii Britanii, și anume Glasgow.
Concursul muzical se va ține în Anglia deoarece câștigătoarea de anul acesta, Ucraina, nu va putea susține spectacolul din cauza războiului.
Anunțul a venit vineri, 7 octombrie, după o licitație extrem de disputată, în care din 20 de orașe disponibile mai rămăseseră două: Liverpool și Glasgow. La casele de pariuri, favoritul a fost Glasgow. Oficialii din Liverpool au declarat că evenimentul va fi organizat „în numele Ucrainei”. Concursul va avea loc pe M&S Bank Arena, care are o capacitate de 11.000 de locuri.
„BBC se angajează să facă din acest eveniment o reflectare reală a culturii ucrainene, alături de prezentarea diversității muzicii și creativității britanice. BBC va începe acum procesul de găsire a unui oraș gazdă care să se asocieze cu noi pentru a oferi unul dintre cele mai interesante evenimente care va veni în Marea Britanie în 2023″, declara Tim Davie, director general al BBC în vara acestui an, când încă nu se decisese care va fi orașul ce va găzdui Eurovision în 2023.
Aceasta nu va fi însă prima oară când Liverpool găzduiește un eveniment muzical de o asemenea amploare. În anul 2008, premiile MTV Europe Music Awards au avut loc la Liverpool.
Liverpool va fi sub lumina reflectoarelor
În luna mai a anului viitor, orașul Liverpool se poate aștepta la foarte multă atenție la nivel mondial și la o creștere considerabilă a numărului de turiști din acea perioadă. Anul acesta, Eurovision a fost urmărit de aproximativ 160 de milioane de telespectatori din întreaga lume.
Marea Britanie a mai găzduit Eurovision de 8 ori în trecut, ultima dată fiind la Birmingham în anul 1998. În 2023, va fi pentru prima dată când spectacolul va avea loc la Liverpool.
În mod normal, țara câștigătoare găzduiește concursul anul următor, însă situația de anul acesta este una delicată. Deoarece Sam Ryder, cântărețul care a concurat pentru Marea Britanie s-a clasat pe locul al doilea la concursul din acest an, Regatul Unit a fost ales să găzduiască următorul Eurovision.