106-13995-3.jpgContrar estimărilor anterioare din piaţă, dolarul s-a întărit în această săptămână. În afară de datele macroeconomice pozitive din Statele Unite, scăderea destul de abruptă a preţului petrolului a eliberat cea mai mare parte din presiunea pusă pe dolar.

Cotaţia EUR/USD, care atinsese valoarea de 1,5814 pe 22 mai, a scăzut până la 1,5606, minimul sesiunii din 28 mai, pe fondul unui set de date preponderent pozitive pentru dolar. Deşi indicele de încredere a consumatorului a scăzut în luna mai la 57,2, cea mai scăzută valoare atinsă în ultimii 16 ani, nu toate datele macroeconomice s-au înscris pe acelaşi trend.

O surpriză plăcută pentru piaţă a fost faptul că ordinele pentru bunuri de folosinţă îndelungată au înregistrat o scădere de numai 0,5%, faţă de 1%, cât estimau analiştii. În plus, excluzând componenta ce ţine cont de transporturi, indicatorul a înregistrat o creştere de 2,5%. Acest aspect a condus la „punerea în preţ“, de către piaţă, a unei creşteri a produsului intern brut din Statele Unite, revizuită pozitiv la 0,9% faţă de 0,6%, valoarea precedentă.

Cum şi vânzările de case noi, aferente lunii aprilie, au înregistrat o creştere de 3,3% faţă de luna precedentă, piaţa a început să anticipeze că Federal Reserve (Fed) va creşte dobânda de referinţă până la finele anului. În consecinţă, dolarul a crescut automat.

Însă dolarul a mai primit un sprijin de nădejde şi din partea petrolului, care, dacă acum o săptămână înregistra un record istoric la peste 135 de dolari pe baril, a scăzut în sesiunea din 28 mai, la sub 130 de dolari. Rezumând, atâta timp cât petrolul se va menţine „jos“, iar datele macroeconomice îşi vor păstra trendul pozitiv, „cota 1,6000“ se va păstra la distanţă.